Atunci când citim sau când vorbim cu noi înşine pentru a reflecta asupra unei chestiuni, creierul nostru generează o impresie sonoră pe care el o interpretează la fel ca pe o voce exterioară adevărată, afirmă cercetătorii francezi.

Cu toţii cunoaştem acea mică voce interioară care ne însoţeşte pe parcursul zilei şi în gândurile noastre. Însă originea ei şi felul în care ea este percepută de către creier erau încă învăluite în mister. O echipă de experţi de la Centrul de Cercetări în Ştiinţe Neuronale din Lyon şi de la Centrul Medical Universitar din Grenoble au ridicat puţin din "voalul" care acoperă acest fenomen straniu, într-un studiu publicat în The Journal of Neuroscience, informează lefigaro, potrivit Mediafax.


Pentru acest experiment, cercetătorii francezi, coordonaţi de Jean-Philippe Lachaux, directorul departamentului de cercetare de la INSERM, au monitorizat patru adulţi care sufereau de o formă severă de epilepsie. Aceşti pacienţi trăiau, în timpul tratamentului şi în perioada de monitorizare medicală, cu electrozi implantaţi în creier, iar graţie acestei tehnici medicii puteau să obţină semnale excelente pentru encefalogramele realizate. După ce au reperat în cortexul auditiv zona care reacţiona la sunetul vocilor exterioare, exprimate în mod real, cercetătorii le-au cerut voluntarilor să citească, în linişte, un text pe ecranul unui monitor, fără să le ofere alte instrucţiuni.

Rezultatul: zona din creier care analizează vocile exterioare se activa şi în timpul lecturii silenţioase, semnalând o "gândire verbalizată".


"Pentru prima dată, graţie acestui studiu, am putut «să vedem» în timp real urma lăsată în creier de această mică voce interioară", a declarat Jean-Philippe Lachaux. "Nu ne aşteptam să o descoperim, pentru că este vorba de un fenomen imaterial. Creierul creează sunetul pornind de la nimic, la fiecare cuvânt", a adăugat el.

Cea mai probabilă dintre ipotezele formulate de savanţii francezi este aceasta: asocierea dintre sunete şi cuvintele pe care învăţăm să le pronunţăm atunci când suntem copii, când începem să vorbim, iar apoi când începem să citim cu voce tare devine un automatism care persistă pe parcursul întregii vieţi. 

"Această asociere antrenează o creştere a conexiunilor dintre zonele cerebrale implicate, care se activează spontan, una după alta", a explicat Jean-Philippe Lachaux. Acest fenomen are loc chiar şi atunci când textul citit nu este însoţit de o lecturare cu voce tare. Cercetătorii au remarcat în plus faptul că fenomenul este cu atât mai puternic cu cât atenţia persoanei care citeşte este solicitată - de exemplu dacă textul este dificil sau dacă persoana nu poate să citească fluent.

Rezultatele acestui studiu, care confirmă o serie de lucrări ştiinţifice precedente, ar putea fi utilizate în programele de reeducare şi ajutorare a pacienţilor schizofrenici sau a persoanelor depresive care nu reuşesc să stăpânească întotdeauna această "mică voce interioară" atunci când aceasta le umple creierul de gânduri negative, afirmă Jean-Philippe Lachaux.

"Folosind o tehnică similară cu aceea folosită în acest studiu, vom putea să le arătăm ce se petrece în mod concret în creierele lor, iar acest fapt îi va ajuta să se distanţeze de gândurile negative care îi copleşesc şi să îşi recapete astfel controlul", a adăugat profesorul francez.