Raportul a fost întocmit în decembrie 2002 de comisiile de informaţii ale Camerei Reprezentanţilor şi Senatului, dar preşedintele de la acel moment, George W. Bush, a scos din el 28 de pagini care au fost clasificate, oficial pentru a proteja metodele şi sursele serviciilor americane de informaţii.

Fostul vicepreşedinte al comisiei senatoriale, ex-senatorul de Florida Bob Graham, a cerut recent ca cele 28 de pagini misterioase să fie făcute publice. El acuză responsabili saudiţi, în special angajaţi din acel moment al ambasadei Arabiei Saudite la Washington şi ai consulatului din California, că au furnizat sprijin financiar teroriştilor care au deturnat avioanele cu care s-au comis atacurile de la 11 septembrie 2001.

"Cred că aceste 28 de pagini vor fi făcute publice, cred că este bine să se facă acest lucru. Dar oamenii nu trebuie să ia acest lucru ca o probă a complicităţii saudite în atacuri", a afirmat Brennan într-un interviu pentru postul cu capital saudit Al Arabiya. El a subliniat că raportul a fost redactat la un an după cele mai grave atentate comise vreodată pe pământ american - soldate cu aproape 3.000 de morţi şi cu 15 dintre cei 19 autori de origine saudită - şi care au fost revendicate de Al-Qaida.

A fost "un raport foarte preliminar, care încerca să adune informaţii privind cine era responsabil" de aceste atacuri, a afirmat Brennan, conform unor extrase din interviul difuzate de postul cu sediul la Dubai. "În continuare, comisia privind evenimentele de la 11 septembrie a examinat cu grijă aceste alegaţii privind o implicare saudită, o implicare a guvernului saudit, şi concluzia sa a fost că nu există probe că guvernul saudit ca instituţie sau responsabili saudiţi cu titlu individual ar fi susţinut atacurile", a mai spus el.

Brennan a subliniat că în cursul ultimilor 15 ani, saudiţii "au devenit printre cei mai buni parteneri ai noştri în lupta împotriva terorismului", potrivit unui rezumat al interviului difuzat pe site-ul Al-Arabiya. Riadul a afirmat că nu se teme de nimic în cazul publicării celor 28 de pagini. Monarhia saudită a fost deja exonerată de orice suspiciune la momentul publicării în iulie 2004 a unui alt document oficial, raportul final al Comisiei naţionale privind atacurile teroriste asupra SUA, notează agerpres.