Ulterior, Hagel se va deplasa spre Singapore, pentru a asista, în perioada 30 mai-1 iunie, la Dialogul de la Shangri-La, un mare forum anual consacrat securităţii în regiunea Asia-Pacific.

După această vizită, el va participa, pe 3 şi 4 iunie, la reuniunea miniştrilor Apărării din cadrul NATO, prima întâlnire de acest tip "după incursiunile Rusiei în Ucraina", a adăugat Kirby.

Hagel "crede că aliaţii noştri europeni trebuie să considere această criză drept o oportunitate pentru revitalizarea NATO şi reafirmarea angajamentelor lor în favoarea apărăii colective", a spus purtătorul de cuvânt.

Apoi şeful Pentagonului urmează să se deplaseze în România, unde va vizita o navă americană, crucişătorul USS Vella Gulf, aflat în prezent în Marea Neagră.

El îşi va încheia turneul prin vizitarea Franţei, unde se va întâlni cu omologul său Jean-Yves Le Drian, înainte de a participa la ceremoniile dedicate Debarcării din Normandia.