Această descoperire ar putea deschide calea către punerea la punct a unor teste clinice care să măsoare şi să prezică durerea. "În prezent, nu există nicio tehnică clinică care să permită măsurarea durerii şi a altor emoţii - în afară de aceea ce constă în a-l întreba pe pacient ceea ce resimte", afirmă Tor Wager, profesor de psihologie şi neurologie la Universitatea din Colorado, coordonatorul acestui studiu, publicat în revista New England Journal of Medicine.

Cercetătorii americani au analizat cu ajutorul unui computer imaginile creierelor a 114 persoane, realizate cu un dispozitiv de scanare atunci când voluntarii erau expuşi în faţa unor intensităţi diferite dureroase, cauzate de aplicarea unor stimuli termici pe piele. Cu ajutorul unui program computerizat, oamenii de ştiinţă au putut să identifice astfel semnătura neurologică a durerii.

"Am descoperit reacţii similare în multe zone ale creierului care corespund intensităţii durerii resimţite de acele persoane care răspuns la căldura aplicată", explică Tor Wager. Şi, contrar aşteptărilor, aceste semnături cerebrale ale durerii nu erau specifice fiecăruia dintre participanţii la acest studiu, ci erau similare între ele.

Astfel, cercetătorii au putut să prezică cu un grad de acurateţe de 90% până la 100% nivelul durerii pe care o persoană o resimte, atunci când aceasta era confruntată cu intensităţi diferite ale unor stimuli termici aplicaţi pe piele. Potrivit unor studii precedente, durerea phisică poate semăna foarte mult cu durerea fizică.Autorii acestui studiu nu au constatat însă o semnătură neurologică a durerii la persoanele părăsite de partenerii lor de viaţă, atunci când priveau fotografii ale acestora.

Savanţii americani au observat totuşi că semnătura neurologică arăta o scădere a durerii la persoanele supuse aceloraşi teste cu stimuli de căldură, dar care luau un analgezic, mentioneaza Mediafax in pagina electronica.