Septimiu Postelnicu are o experienţă de peste 18 ani în domeniul serviciilor financiare, în poziţii manageriale din zone diverse de business - atât comercial, cât şi operaţional. Astfel, în perioada 2004-2006 a ocupat poziţia de Managing Director al HVB Leasing România, iar între 2006 - 2008 a fost CEO şi respectiv Coordonator de integrare UniCredit Leasing - HVB Leasing în cadrul UniCredit Leasing Corporation. În 2009 a acceptat provocarea unei experienţe internaţionale în cadrul Grupului UniCredit, ocupând poziţia de Head of Global Services al UniCredit Leasing S.p.a., în Milano, coordonând ariile de Organizare, Logistică, IT şi Securitate Europa Centrală şi de Est. În tot acest timp, a fost membru al Comitetului Executiv şi membru al Comitetului de Supraveghere al subsidiarelor UniCredit de leasing din Ucraina, Slovenia şi Ţările Baltice. În 2010, a fost numit Head of Global Banking Services în UniCredit Bank România, responsabil de IT, Operaţiuni, Securitate şi Organizare, coordonând proiecte majore – precum cel de achiziţie a portofoliului de clienţi preluat de la The Royal Bank of Scotland plc - Sucursala România şi pe cele de transformare şi digitalizare ale băncii în România.

„Sunt onorat şi bucuros pentru acest mandat care mi-a fost încredinţat, cu atât mai mult cu cât activitatea de retail în cadrul UniCredit Bank este în plină dezvoltare, iar strategia de creştere este una ambiţioasă. Ne propunem ca, pe termen mediu, să atingem pragul de un milion de clienţi în România şi să devenim un jucător de top în zona de retail bancar digital – inovând şi investind constant pentru a le oferi clienţilor noştri cele mai moderne instrumente şi canale de interacţiune cu banca. De altfel, facem deja paşi fermi în direcţiile pe care ni le-am propus, îmbunătăţind substanţial în perioada recentă atât web site-ul băncii, www.unicredit.ro, cât şi aplicaţiile de Online Banking şi Mobile Banking. De curând, am lansat Cardul Meniu şi Mobile POS. Iar rezultatele strategiei noastre se văd deja: numărul de clienţi persoane fizice* în primele şase luni din 2016 a fost cu peste 15% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut”, a declarat Septimiu Postelnicu, Şeful Diviziei de Retail  în cadrul UniCredit Bank.