La Poiana Braşov, domeniul schiabil modernizat în totalitate în anul 2011 oferă condiţii foarte bune tuturor categoriilor de schiori. Faţă de anul 2010 suprafaţa schiabilă a crescut cu 35 de hectare, ajungându-se la 83 de hectare în prezent. Lungimea pârtiilor înainte de modernizare era de 16,4 kilometri, acum s-a ajuns la 24 kilometri de pârtii, cu o lăţime de 45 de metri faţă de 20 de metri cât era înainte.

Gradul de dificultate al pârtiilor a fost păstrat, dar a suferit modificări prin corecţii de pantă, prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile astfel încât schiorii să poată trece uşor de la o pârtie la alta.

Cea mai lungă pârtie din Poiana Braşov, de 5,33 kilometri, este Pârtia Drumul Roşu, pentru începători, iar pârtiile Sub Teleferic în lungime de 2,86 kilometri şi Pârtia Lupului de 2,62 kilometri sunt de dificultate ridicată. Pârtiile Sulinar, Bradul, Kanzel şi Stadion, care măsoară în total 4,22 kilometri, sunt de dificultate medie.