Retragerile de la bancomate au fost limitate iniţial la 260 de euro, prag redus ulterior la 100 de euro. Măsura a fost impusă după ce ciprioţii au încercat să-şi scoată banii din bănci în acest mod.

"Stocurile supermarketurilor sunt suficiente pentru încă două sau trei zile. Dacă nu se ajunge la o soluţie curând, iar băncile rămân închise la începutul săptămânii următoare, atunci vor fi probleme", a declarat preşedintele Asociaţiei Supermarketurilor din Cipru, Andreas Hadjiadamou.

Dacă furnizorii îşi vor menţine decizia de a livra doar contra plăţii în numerar, rafturile din supermarketuri vor fi goale, a spus el. "Pericolul de a avea rafturi goale în supermarketuri este vizibil, având în vedere că furnizorii nu vor renunţa la decizia lor şi nu ne vor ajuta în acestă situaţie nouă pentru Cipru", a adăugat Hadjiadamou.

Băncile din Cipru, închise de pe 15 martie, ar trebui să-şi reia activitatea marţi. Instituţiile de credit au fost închise pentru a evita retrageri masive, după ce statele zonei euro au condiţionat împrumuturi externe de 10 miliarde de euro pentru Cipru de impunerea unei taxe pe depozitele bancare. Taxa a fost respinsă marţi de Parlament, iar politicienii ciprioţi încearcă să găsească alternative.

Banca Centrală Europeană a avertizat, însă, că dacă autorităţile de la Nicosia nu ajung la un acord cu UE şi FMI pentru un pachet de împrumuturi externe până luni, va opri accesul institutţiilor de credit cipriote la mecanismul de lichiditate de urgenţă.