Mihai Tudor, 53 de ani, este de profesie inginer electrotehnist si are o experienta de peste 25 de ani in industria locala si internationala de IT&C. El a fost director de vanzari al companiei IBM Romania in perioada 1998-2001, manager cu resposabilitati regionale pe linie de business pentru Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu si Africa la sediul IBM din Viena in perioada 2001-2006, iar in perioada 2006-2010 a condus IBM Romania in calitate de director general, fiind ulterior promovat director general al IBM pentru sud-estul Europei. 

In perioada 2012-2013, a fost directorul executiv comercial pentru segmentul de business Romtelecom.

"Ma bucur sa ma alatur echipei SIVECO, intr-un an plin de oportunitati pentru intreaga piata de IT. Sunt sigur ca impreuna vom creste atat capacitatea de reactie comerciala, cat si nivelul de reflectare a calitatii serviciilor in gradul de satisfactie a clientilor. SIVECO este o firma romaneasca de tip premier, cu un potential excelent de crestere a expunerii si prezentei internationale", spune Mihai Tudor.