Anunţul reflectă creşterea optimismului Volkswagen privind repararea imaginii sale în SUA după scandalul emisiilor, prin lansarea de noi produse. În ultimele opt luni, vânzările brandului VW pe piaţa din SUA au scăzut cu peste 10%, la 207.800 vehicule.

Analiştii sunt sceptici în legătură cu succesul Skoda în Statele Unite. "Skoda ar trebui să se extindă pe pieţele emergente, cum ar fi India sau America de Sud", a apreciat analistul Frank Schwope de la NordLB.

2015 a fost al doilea an consecutiv în care vânzările Skoda au depăşit pragul de un milion de unităţi, datorită lansărilor de noi produse. Skoda este principalul exportator ceh.

Skoda Auto are trei uzine de asamblare în Cehia. Compania produce autoturisme în China, Rusia, Slovacia şi India, în principal prin intermediul unor parteneriate la nivel de grup. Skoda produce şapte modele de autoturisme în 40 de versiuni, scrie agerpres.