Printre invitati se numara cancelarul german, Angela Merkel, fostul presedinte al Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, seful Fondului Monetar International, Christine Lagard, fostul secretar de stat american, Henry Kissinger. Conform informatiilor pe de site-ul forumului, vor fi abordate teme "fierbinti", de la rolul Chinei in lume si criza refugiatilor din EUE, la evenimentele din Orientul Mijlociu, politica Rusiei si alegerile prezidentiale din Statele Unite.

Una dintre regulile Clubului Bilderberg este Chatham House Rube, conform careia participantii la intalniri nu trebuie, sub nici o forma, sa dezvaluie continutul intalnirilor si dicutiilor care vor avea loc in cadrul reuniunii anuale. Un principiu stabilit de Institutul regal pentru relatii internationale (Chaham House) in 1927 cu scopul de a facilia un schimb cat mai sincer si mai deschis de pareri si opinii.

Aceasta secretomanie a generat, desigur, numeroase speculatii legate de adevarul scop al unor intrevederi unde protagosniti sunt oameni de ale caror decizii depinde, in ultima instanta, soarta lumii. Fostul ambasador SUA in Germania, Goerge McGhee, spune, spre exemplu, ca reuniunea Clubului Bilderberg din 1957 a jucat un rol important in incheierea Acordului de la Roma, care a pus bazele aparitiei UE.

Iar omul belgian de afaceri si presedinte de onoare al Clubului, Etienne Davignon, sustine aici s-a nascut, de fapt, moneda unica, eveniment la care a fost martor. Se spune, de asemenea, ca organizatia nu este straina de demisiile lui Richard Nixon si Margaret Thatcher, de planificarea amestecului in conflictul din Serbia si interventia americana din Irak.

Acum, conferinta se desfasoara inaintea summit-ului NATO de la Varsovia, care va dezbate, printre altele, comportamentul agresiv al Rusiei, in contextul in care tot mai multe voci sustin ca o confruntare militara intre Moscova si Alianta nu poate fi exclusa. In ulitma instanta, la Dresda au sosit fostul director al CIA, David Petraeus, comandatul suprem al fortelor aliate din Europa, Philip Breedlove si fostul sef al spionajului britanic, MI6, John Sawers.

Mai sunt si alte societati a caror mana invizibila orchestreaza cu abilitate treburile lumii.

Bohemian Club

Este o organizatie exclusiv masculina si unul dintre cele mai inchise cluburi din lume. El numara aproximativ 2.000 de membri, marea majoritate fiind americani si care se reunesc anual, in luna iulie, la Bohemian Grove. Avand drept deviza cuvintele lui Shakespeare "paianjenii sa nu intre aici", clubul este condus de un "capitan" urcat la tribuna unui enorm amfiteatru, cu cea mai mare orga din lume.

Printre activităţile declarate se numără discursuri, prezentări susţinute de personalităţi pe teme de maxim interes: militar, armele nucleare, criza energetică, problemele ecologice, sistemul medical, evoluţia preţurilor, globalizarea, urbanizarea etc. Anual sunt puse in scena două piese de teatru în care membrii clubului joacă diferite roluri, inclusiv pe cele feminine. Acestea sunt planificate cu minim cinci ani în avans şi beneficiază de resurse nelimitate din punct de vedere financiar şi tehnic.

Council on Foreign Relations

CFR reuneste peste 4.900 de membri, printre acare inalti responsabili, oameni de stiinta renumiti, afaceristi, jurnalisti cunoscuti, juristi eminenti, etc. Este o organizaţie americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite şi afaceri internaţionale.

A fost fondată în 1921. CFR considera ca membrii sai reflecta diversittea societatii americane si face o analiza a generatiei de lideri in devenire, propunand programe care includ intalniri si discutii cu oficiali ai guvernului, lideri mondiali si reprezentanti de seama ai comunitatii de afaceri externe. Organizatia publica revista Foreign Affairs.

Comisia trilaterala

Este o organizatie privata, infiintata in 1973 de David Rockefeller, la initiativa principalilor lideri ai Grupului Bilderberg si ai Council on Foreign Relations. Ea regrupeaza intre 300 si 400 de personalitati dintre cele mai remarcabile si mai influente ale Europei, Statelor Unite si ai regiunii Asia-Pacific.

Grupul comercial de lucru in domeniul energiei

Acest grup este o organizatie influenta, care, printre altele, nu exista pe Web. Societatea opereaza din sediul cabinetului juridic Sutherland Asbill & Brennan si, frecvent, este descris drept un grup de intreprinderi comerciale din domeniul industriei sau drept cel mai mare consumator de produse energetice derivate din SUA si din lume. Totusi, nimeni nu stie cine sunt, ei , in realitate.