Oudea a precizat că prioritatea băncii o reprezintă adaptarea modelului său de afaceri la noile tehnologii digitale, îmbunătăţirea serviciilor şi a profitabilităţii, scrie agerpres.

Zvonurile privind fuziunea dintre cele două grupuri bancare au apărut anul trecut, când bancherul francez Jean Pierre Mustier a fost numit director general al UniCredit. El este fostul şef al diviziei de investiţii bancare de la Societe Generale.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.