Conturile bancare ale ROMATSA nu mai sunt alimentate cu sumele de bani aferente serviciilor, deja efectuate, de dirijare a traficului aerian, situaţia fiind determinată de o hotărâre a instanţei de judecată din Belgia prin care sumele colectate de EUROCONTROL în numele ROMATSA sunt blocate în contul unei datorii a statului român, relateaza agerpres.

"Este un proces complex, sunt implicate mai multe părţi, inclusiv Comisia Europeană. Din păcate, fraţii Micula şi-au ales ca ţintă din tot patrimoniul statului român o companie din portofoliul Ministerului Transporturilor. Evident, nu putem influenţa cursul acţiunii judecătoreşti, care se desfăşoară la Bruxelles. M-am văzut personal cu sindicaliştii acum câteva zile. Sunt preocupat, în afară de câştigarea procesului, de a asigura banii pentru activitatea ROMATSA. Practic, statul român este reprezentat de MFP, de avocaţii lor. Ei lucrează cu avocaţii angajaţi de ROMATSA - mai bine sau mai puţin bine, din câte s-au exprimat unii. Principala mea preocupare este de a asigura banii după perioada de 2-3 luni, când rezervele ROMATSA se vor termina. Pentru aceasta am avut deja discuţii cu MFP. Lucrăm la mai multe variante, inclusiv obţinerea unui credit de trezorerie, pentru a încerca să asigurăm această continuitate, pentru că ROMATSA, cu siguranţă, nu se va opri aici. ROMATSA are venituri sigure, este o companie solidă, va trebui doar să traverseze această perioadă dificilă şi asta încercăm acum cu MFP: să asigurăm traversarea acestei perioade", a explicat şeful de la Transporturi.

El a precizat că este pregătit pentru ambele variante, respectiv câştigarea sau pierderea procesului.
"Ca orice persoană care lucrează în managementul riscului, nu pot să stau cu capul în nisip ca un struţ şi să spun: 'O să câştigăm.' Eu sunt pregătit şi pentru câştig şi pentru pierdere. Pentru ambele variante", a spus Costescu.

Potrivit ROMATSA, managementul regiei a luat măsuri ca, din disponibilităţile băneşti existente, să se asigure, cu prioritate, cheltuielile de funcţionare curentă (salarii, utilităţi, mentenanţă) astfel încât, în perioada următoare, să nu existe probleme în desfăşurarea activităţii de dirijare a traficului aerian.

"ROMATSA a informat Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice asupra popririi sumelor la EUROCONTROL şi a solicitat sprijinul acestora pentru găsirea soluţiilor viabile pentru deblocarea situaţiei. În acest sens, urmează să fie transmis către Guvern şi Preşedinţie un Memorandum pentru aprobarea soluţiilor găsite. ROMATSA a efectuat demersurile necesare în vederea anulării popririi prin instanţa de judecată de la Bruxelles", se menţionează într-un comunicat al Regiei, din 15 decembrie 2015.

Totodată, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a informat în 16 decembrie 2015 că nu trebuie să le mai plătească încă o dată suma de 376 milioane de lei fraţilor Viorel şi Ioan Micula, precum şi dobânda aferentă, aşa cum a dispus Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID).

Curtea Constituţională a României a respins, prin Decizia nr. 887/15.12.2015, excepţia de neconstituţionalitate privind legislaţia în baza căreia statul român a făcut plata dispusă de tribunalul ICSID, cu sediul la Washington.

'Decizia Curţii Constituţionale este foarte importantă pentru autorităţi, datorită implicaţiilor financiare pe care le-ar fi avut o eventuală admitere a excepţiilor ridicate de avocaţii Grupului Micula. Statul român a fost reprezentat de juriştii din Ministerul Finanţelor Publice', a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

Practic, Curtea Constituţională a girat din punct de vedere constituţional mecanismul legal construit de statul român pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti sau arbitrale, cu incidenţă în domeniul ajutorului de stat, mecanism aplicat inclusiv în cazul Micula.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă.

Cu toate acestea, deşi statul român a efectuat plata în baza unei legislaţii naţionale, emisă în deplină concordanţă cu Constituţia, fraţii Micula încearcă să execute statul român apelând la instanţe din alte state pe al căror teritoriu există bunuri ale statului român. Comisia Europeană intervine activ în toate litigiile în care statul român este acţionat în judecată de fraţii Micula.

De asemenea, pe 18 septembrie 2015, într-un punct de vedere al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), se menţiona faptul că ROMATSA nu a avut şi nici nu are nicio calitate în litigiul dintre Micula şi statul român.

În perioada 21 - 22 septembrie 2015 au avut loc la Paris audierile prilejuite de acţiunea în anulare introdusă de statul român împotriva hotărârii ICSID care a obligat statul român, în 2013, să plătească fraţilor Micula despăgubiri de peste 84 de milioane de euro (circa 376 milioane de lei).

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.