"Decizia din 1998 - normal, o să spună toată lumea, dom'le, în '98 era Băsescu ministru al Transporturilor şi este o chestiune politică; nu, nu este o chestiune politică (...) - de spargere a căii ferate în trei companii a fost o decizie greşită, din punct de vedere administrativ. A fost o decizie greşită ca ministru. Fac această afirmaţie nu pentru că am ceva cu domnul Băsescu - este evident că am ceva cu dânsul, ştie toată lumea -, dar spun acest lucru după ce am participat deja la trei Consilii Europene, în martie, la Bruxelles, în mai la Atena şi săptămâna trecută la Luxemburg. De fiecare dată, la toată cele consililii s-a aflat pe masa discuţiilor al patrulea pachet feroviar în Uniunea Europeană, care discută tocmai despre despărţirea acestor companii", a declarat Şova, citat de Mediafax.

El a adăugat că oameni care sunt mai capitalişti şi mai obişnuiţi cu economia de piaţă decât românii se opun spargerii companiilor naţionale în călători, marfă şi infrastructură.

"Este anedoctic, tot cu referire la domnul Băsescu, cei care se opun şi spun că este o prostie sunt chiar nemţii, care, mă rog, dânsul a revendicat o anumită relaţie cu ei. Nemţii sunt cei care se opun în mod constant acestei propuneri de reformă, şi nu sunt singurii", a afirmat Şova.

Din 1998 până în prezent, România a fost singură ţară din Uniunea Europeană care decis "spargerea" căii ferate în trei, potrivit sursei citate.