Personal, cred cel mai mult în reţeta reducerii evaziunii şi în potenţialul de finanţare pe care l-ar avea capitalurile economiei subterane, odată aduse la lumină. Vor urma apoi şi investiţiile străine, sunt sigur. Tot ce vreau să spun defapt este că, personal, cred mult mai mult în aceast scenariu, de revigorare a economiei prin reducerea evaziunii, decât in acela care se bazează pe absorbţia mirobolantă de fonduri UE. Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să dăm cu piciorul, din start acestei şanse. Aşa că haideţi să vorbim acum puţin de fonduri, mai ales că il capo di tutti capi va merge la Bruxelles pe 22-23 la summit-ul Consiliului European şi pentru discutarea bugetului multianual 2014-2020. E o temă delicată şi dificilă, nu doar pentru români, ci şi pentru ceilalţi membri, nu de alta - dar Consiliul, Comisia şi Parlamentul European nu prea au căzut de acord asupra sumelor. Cert e că ce se va hotărî acum ne va afecta realmente iar scenariul prin care nouă ni s-ar aloca mai puţini bani în viitor nu e deloc pe placul guvernului. Apropos de nemulţumiri: România nu reprezintă o poziţie singulară ci face parte dintr-un grup de ţări precum Anglia, Franţa, Olanda, Germania sau Spania care, din motive fie asemănătoare, fie diametral opuse, califică deocamdată propunerea bugetară ca fiind proastă, ba chiar inacceptabilă.

S-a ajuns aici pentru că, Comisia Europeană a propus iniţial un buget de 1.033 mld. Euro, iar Consiliul European, prin vocea preşedintelui, Herman Van Rompuy, propune un buget redus cu 75 mld. Euro, adică undeva la 958 mrd Euro. Reducere e de sub 1% adică de vreo 0,72% aşadar aparent insignifiantă. Dar tăierile vor fi operate mai ales în sumele destinate coeziunii 29,5 mld si politicii agrare comune 25,5 mld. Euro. Adică se vor lua din banii pe care îi primesc ţările sărace între care şi România. Nu e o tăiere pro-rata ci una punctuală. Ce inseamnă asta concret: înseamnă o pierdere de 8 miliarde de Euro: 5 pe coeziune şi 3 pe politica agricolă, de unde si afirmaţia premierului privind cei 400 Euro luaţi de la fiecare cetăţean al României. Afirmaţie e însă total forţată, pentru că presupune imposibilul: că România, primind aceste fonduri, le va şi folosi integral.

Problema e însă reală şi nici exagerările premierului şi nici indiferenţa sau ironiile băsiste nu ajută. Dacă la coeziune am putea compensa printr-o mai bună utilizare a programelor structurale şi regionale, la agricultură e însă mult mai trist şi mai grav. Tăierile pe parte de politică agricolă înseamnă că plăţile directe la hectar nu vor creşte, iar fermierii din România nu vor primi, până in 2020, aceeaşi sumă la hectar ca şi cei din vest. In prezent, fermierii români primesc o subventie pe hectar de 170 de euro, printre cele mai mici din Uniune. Spre deosebire de România, un fermier francez sau german primeşte o subvenţie de 380 de Euro iar unul grec de 650 euro. Iar asta e foarte nedrept şi mă scoate din minţi. Probabil că Băse le-ar spune în ultimă instanţă agricultorilor ceea ce le-a spus mai demult medicilor sau profesorilor: asta e fraţilor, atât avem, atât putem – dacă nu vă convine plecaţi din ţară...

Grav e că România ar mai putea pierde şi alte sume, pentru că, tot prin vocea lui Rompuy, se propune ca  ţările care în  exerciţiu financiar 2007-2013 nu au o absorbţie de 60% din fonduri, să nu primească o majorare în exerciţiul financiar viitor, ba să accepte chiar şi o diminuare.  Or, România are, în acest moment, o rată de absorbţie jalnică, penibilă, de 10%. Să zicem că va mai creşte la anul, dar e imposibil să atingem 60%. Germania, din postura de cel mai mare contributor la buget, dar şi Franţa, Olanda sau Regatul Unit cer in mod explicit reducerea alocărilor pentru statele cu rate reduse de absorbţie iar România, după cum spuneam, e chiar codaşul blocului comunitar la această materie. Faptul ca nu le-am folosit e dezastruos şi absolut condamnabil, dar e treaba noastră nu a Comisiei sau a lui Rompuy. Ne indeplinim obligatiile de contribuitor la bugetul UE? Da! Ne plătim dările, atât cât sunt ele? DA! Ne îndeplinim toate angajamentele internaţionale? DA! Păi atunci ce legătură are gradul de absorbţie actual cu următorul exerciţiu bugetar? Știu că suntem, per cap de locuitor, printre cei mai mici contributori la bugetul UE. Și ştiu şi că avem o balanţă comercială pozitivă in ceea ce priveşte granturile, insemnând că, cel puţin pe hârtie, primim mai mult decât dăm. Dar nu asta era ideea Uniunii? Să reducem discrepanţele între Est şi Vest?

Faptul că guvernele acestor super-state vor să-şi diminueze contribuţiile către Bruxelles are însă în primul rând, o încărcătură politică determinantă, care nici măcar nu are legătură directă cu noi. E defapt un semnal electoral transmis pentru câştigarea simpatiei electoratului propriu, pentru că şi “ai lor” se confruntă şi resimt măsurile de austeritate din ultimii ani. Iar pentru că, dragii de ei, de bani în agricultură sau pentru coeziune nu au trebuinţă, reducerea acestor ramuri de cheltuieli din buget le permite defapt să le redirecţioneze spre ce îi interesează pe ei cel mai mult. Anume, să canalizeze aceste fonduri spre programe destinate inovaţiei, cercetării şi tehnologiei. E bine că vor să sporească finanţarea acestor domenii dar e profund greşit să o facă tăind din fărâmiturile de la masa săracilor din agricultură. Dacă nu mai vrem ca în Europa să existe o masă a săracilor, atunci nu trebuie sa mai micşorăm din felia promisă. Ca argument propun să ne uităm la Polonia, un exemplu care trebuie copiat. Și spun asta deşi există multe voci care spun că modelul polonez nu ni se potriveşte; ba ni se potriveşte înapoiaţilor, căscaţi mai bine ochii.

Revin la ideea de bază: consider că este eronat, ineficient, neconstructiv şi nedrept ca insuccesul implementării anterioare să fie un indicator pentru bugete viitoare. Faptul ca am fost incompetenţi, şpăgari şi neserioşi până acum e deja o pedeapsă în sine dar care nu trebuie să însemne că in următorul segment bugetar ni se va aloca mai puţin, mai ales la agricultură unde avem un potenţial uriaş. Nu am de unde să ştiu dacă vom face treabă mai bună în exerciţiul bugetar 2014-2020, pot doar să sper că aşa va fi. Dar m-am săturat să ni se taie macaroana din start, doar pentru că suntem români şi pentru că asta ar însemna automat că suntem incapabili. Și m-am săturat şi să ne tot spună unii să stăm la locul nostru cu ciocul mic, atunci când vine vorba de împărţitul macaroanei europene. Nu de alta, dar prea îmi miroase a eternul şi mioritcul “lasă, mă, că merge ş-aşa”. Condamn atitudinea asta, pentru că musteşte de submediocritate şi fatalism morbid. Acceptanţa intrinsecă, cu care spăşiţi, umili şi complexaţi, ne mulţumim tot timpul cu mai puţin, e exasperantă. Și exact din acest motiv, ceea ce vrea Ponta este firesc şi legitim – pentru că vrea să obţină cel puţin la fel de mult ca şi până acum. Și asta e foarte bine. Dar pentru asta e nevoie de abilitate diplomatică, putere de convingere, de argumente constructive şi nu de ultimatum-uri sau veto-uri pompieristice. Și în niciun caz de scârboasele şi servilele aroganţe prezidenţiale. Mai vorbim...