Sorin Sava a declarat, referitor la informaţia potrivit căreia mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, că SRI confirmă că este vorba despre un nou atac cibernetic la adresa României, la finalul lunii februarie.

"Acest atac este unul cu totul nou faţă de Red October, este realizat însă de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal. Din estimările SRI, acest atac are un impact mai mare, din cauza nivelului tehnologic superior, care îi perimite să se disimuleze mai bine şi să preia sub control reţeaua compromisă, în scop exfiltrării (opusul infiltrării, n.r.) de informaţii. Potrivit şi estimărilor SRI, atacul are cu certitudine relevanţă în planul securităţii naţionale a României prin profilul entităţilor compromise, motiv pentru care, în prezent, Serviciul, prin echipele specializate de reacţie la atacuri cibernetice, întreprinde măsuri specifice pentru identificarea tuturor entităţilor afectate, evitarea consecinţelor şi stoparea atacului", a spus Sava.

El a menţionat că SRI cooperează, în acest scop, cu STS şi Centrul naţional de răspuns la incidente de securitate cibernetică, CERC-RO "Serviciul reiterează faptul că ameninţarea cibernetică reprezintă una dintre cele mai mari şi mai dinamice ameninţări la adresa securităţii naţionale a României, astfel încât creşterea nivelului securităţii cibernetice este o prioritate a statului român. Serviciul, în calitate de autoritate naţională în domeniul cyber-intelligence, acordă o atenţie prioritară acestui domeniu, în strânsă cooperare cu celelalte instituţii ale statului român, cu partenrii externi, precum şi în parteneriat cu domeniul privat", a mai spus Sava.

Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, a anunţat Kaspersky Lab România. Malware-ul este o aplicaţie software creată pentru a fi instalată şi a rula pe un sistem informatic fără consimţământul proprietarului.

" Experţii Kaspersky Lab au publicat un nou raport de cercetare ce analizează o serie de incidente de securitate în cadrul cărora au fost utilizate exploit-urile PDF din Adobe Reader (CVE-2013-6040) descoperite recent şi un nou program malware, foarte specializat, numit MiniDuke .Potrivit analizei Kaspersky Lab, mai multe ţinte importante au fost deja compromise de atacurile MiniDuke, inclusiv instituţii guvernamentale, din Ucraina, Belgia, Portugalia, România, Cehia şi Irlanda.În plus, un institut de cercetare, două think-tank-uri şi un furnizor din domeniul medical din Statele Unite, precum şi un institut de cercetare foarte cunoscut din Ungaria au fost, de asemenea, compromise.