Paradoxal este ca aceste trei state mici și izolate geografic de restul Uniunii Europene nu se tem atat de o invazie a armatei ruse, cat  de tactici mai putin obisnuite, de genul celor folosite anul trecut de Moscova pentru anexarea Crimeii. De atunci, țările baltice invata tainele unui 'război hibrid', ieșit din tiparele convenționale, desfășurand exerciții de contracarare a 'sabotorilor' și campanii împotriva propagandei rusești, consolidându-și în paralel și forțele armate.

Astfel, în Lituania a organizat recent manevre de simulare a respingerii unui atac asupra terminalului de gaze naturale lichefiate inaugurat in 2014. Teama de Rusia a inceput sa se resimta in viata cotidiana a multor cetățeni din regiune.  De exemplu, eventuală ocupație rusească este luată în calcul când se negociază achizitia unei locuințe.

În Letonia, serviciile de securitate au deschis o ancheta după apariția pe Facebook a unor postări care incitau la separatism în zone majoritar rusofone. Mai mult, au fost organizat seminarii pentru a instrui populația cum să reacționeze în cazul apariției 'omuleților verzi'.

Estonia vecină nu a uitat inca incidentele din 2007, când decizia de mutare a unei statui ce reprezintă un soldat sovietic din al Doilea Război Mondial a declanșat proteste violente ale comunității rusofone, concomitent producându-se atacuri cibernetice pe scară extinsă. Cu gandul la acele evenimente, Estonia a găzduit cel mai amplu exercițiu de apărare cibernetică desfășurat vreodată, la care au participat 16 state.