Comisiile juridice şi de Statut au aprobat, marţi, modificarea Statutului parlamentarilor conform deciziei Curţii Constituţionale şi au introdus, în plus, o prevedere potrivit căreia orice dispoziţie contrară acestei legi se abrogă, prevedere criticată de reprezentanţii PDL.

Membrii comisiilor au decis să modifice termenul în care parlamentarii, găsiţi incompatibili de ANI, vor putea contesta raportul ANI, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI. O altă modificare adusă în comisii se referă la perioada de 6 luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la şedinţe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile. Comisiile au stabilit şi înlocuirea termenului de ministru cu cel de membru al Guvernului.

La propunerea deputatului UDMR Marton Arpad, comisiile au decis introducerea în Statut a unui amendament potrivit căruia "la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă".


Această prevedere i-a nemulţumit pe reprezentanţii PDL, care au votat împotrivă, marţi, la dezbaterile din comisii. Deputatul PDL Gabriel Andronache a declarat, după şedinţă, că ar fi trebuit luate în discuţie doar acele articole pe care Curtea Constituţională le-a considerat neconstituţionale, iar "amendamentul excede deciziei Curţii şi este o încălcare a procedurilor parlamentare".

Andronache a explicat că acest amendament înseamnă că prevederile din toate celelalte legi care sunt în contradicţie cu Statutul parlamentarilor se abrogă. "Preşedintele României a susţinut menţionarea în concret a normelor care trebuie abrogate şi la reexaminare s-a eliminat acest text, iar, astăzi, colegii de la UDMR au propus din nou acest text care va genera ambiguitate, posibilitatea aplicării clare a legii", a adăugat Andronache.
Curtea Constituţională a României a decis în 27 februarie că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al ANI.