Steaua Eta Carinae, descoperita in 1877 de astronomul englez Edmond Halley, are o poveste interesanta. Periodic, pe tot parcursul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, stralucirea acestei stele s-a redus si a crescut. Spre exemplu, in 1927, luminozitatea ei a inceput sa sporeasca rapid, pentru a atinge un nivel maxim in aprilie 1843, cand Eta Carinae umbrea, practic, toate celelalte obiecte spatiale, cu exceptia planetei Sirius, care este de 1000 de ori mai aproape de Pamant decat steaua in cauza, aflata la 7.800 de ani lumina.

Cercetarile ultimelor decenii au stabilit ca Eta Carinae este o stea variabilă hiper-gigantă dubla din constelaţia Carena. Luminozitatea ei este de aproape patru milioane de ori mai mare decat cea a Soarelui si cu o masa cuprinsa între 100 si 150 mase solare, fiind una dintre cele mai mari stele descoperite vreodată. Din cauza masei sale si a varstei, este asteptat sa explodeze într-o supernova în urmatorii ani astronomici.

Presiunea energetica exercitata de luminozitatea stelei este atat de puternica, incat activitatea din interiorul Eta Carinae rup, pur si simplu, invelisurile superioare ale planetei, aruncand totul in spatiul deschis. Potrivit estimarilor oamenilor de stiinta, din cauza acestor explozii, ale caror urme au format nebuloasa Homunculus, sistemul a pierdut deja aproximativ 30 de mase solare.

Gerd Weigelt si colegii lui de la Institutul de radioastronomie din Bonn s-au ocupat de comportamentul Eta Carinae, urmarind modul de formare a nebunoasei din jurul ei. Astfel, ultimele fotografii au permis oamenilor de stiinta sa observe o regiune ciudata situata in partea centrala a sistemului intre cele doua elemente componente, una mai mica, alta mai mare, ale Eta Carinae. Aici se ciocnesc fluxurile de aer provenite din cele doua stele, generand vartejuri neobisnuite si structuri in materia nebuloasei Homunculus.

In plus, specialistii au reusit sa calculeze viteza cu care Eta Carinae pierde din masa, rezultatul ajutandu-i spe cercetatori sa anticipeze cand aceasta stea se va transforma intr-o supernova, a carei explozie va fi atat de puternica, incat, teoretic, ar putea distruge viata pe Pamant, in pofida distantei uriase care o desparte de Soare.

In cazul unei astfel de explozii si daca axa supernovei va fi indreptata spre Terra, atmosfera Pamantului si spaiul extreterestru vor fi bombardate cu o cantitate imensa de particule incarcate si raze gamma. Ele vor distruge toti satelitii de pe orbita si, dupa toate probabilitatile, vor lasa planete noastra fara stratul de ozon, cu urmari catastrofale pentru viata pe Pamant.