Plănuind, desigur, următoarea călătorie.

După şcoală, stătea ore în şir cu atlasul şi almanahul ţărilor lumii în faţă, căutând pasuri înalte peste munţi, drumuri ce şerpuiesc prin marile păduri tropicale, de-a lungul râurilor şi în jurul lacurilor întinse. Auzise la "Teleenciclopedia" de toate acele trasee, ţări şi zone cu nume exotice. Ce amintiri are acum Ştefan de când a trecut Porţile de Fier pe bicicletă sau când, în plin conflict, pedala, în ’97, la vocea muezinului, prin Macedonia şi Kosovo! Şi acum simte aţintite asupra lui privirile suspicioase ale gazdelor în Republica Srpska din Bosnia Herzegovina. La fel cum simte încă şi briza Mării Marmara din vremea în care pedala, pe podul peste Bosfor sau când trecea Capul Nord, pe lapoviţă, la 5 grade Celsius. I se face pielea de găină când vobeşte sau doar se gândeşte la satele jamaicane. Cu fiecare călătorie, ne spune acest tânăr, „mi-am schimbat atitudinea şi am conştientizat situaţa mea privilegiată de libertate”.

Călătoria – bucuria supremă

Citisem cândva că pentru călătorul împătimit nu este importantă destinaţia, ci călătoria în sine. Ştefan întruchipează perfect zicerea aceasta. „Îmi place să călătoresc pe bicicletă, să merg cu ea prin munți, pe litoral, să mă opresc des şi să savurez priveliştea”. Alegerea bicicletei pentru aventurile sale prin lume a venit de la sine, cu tururi din ce în ce mai mari şi din ambiţii tot mai îndrăzneţe. „Bicicleta îţi oferă cea mai mare libertate”, explică Ştefan. „Nu eşti legat de orare ori puncte de plecare şi sosire, îţi planifici traseul după libera voie şi preferinţă, eşti mult mai aproape de realitatea locală: te supui reliefului, vremii şi propriei condiţii fizice. Profiţi de ospitalitatea localnicilor sau fugi de agresivitatea curiozităţii unora. Incalculabilul şi nevoia adaptării, la fel ca euforia de la sfârşitul unei urcări interminabile, bucuria după găsirea unui loc frumos pentru cort fac parte din viaţa cotidiană a unui cicloturist. Iar călătoriile solitare sunt o bună ocazie pentru autoreflexie. Îţi dau timpul, liniştea şi claritatea necesară pentru a analiza şi a-ţi evalua propriul comportament şi relaţiile cu ceilalţi.” Încă de mic copil, Ștefan a trăit cele mai interesante experienţe călătorind, văzând peisaje impresionante, cunoscând oameni diferiţi şi diverşi, fiind pus în situaţii limită şi reuşind astfel să se descopere, să se redescopere pe sine mereu.

Geografia – pasiunea şi profesiunea lui

Atunci când, în copilărie, a început să se pregătească pentru olimpiada de geografie, Ștefan şi-a dat seama că nu face niciun efort. Parcurgerea manualului, dar şi a altor cărţi de profil, făcea parte din hobbyurile sale. Aşa a realizat că poate studia ceva care să-I releve totul mai bine, să-l facă să înţeleagă mai profund funcţionarea societăţiilor, a relaţiilor de dependenţă dintre oameni şi mediul lor înconjurător sau despre cum se creează, evită sau soluţionează problemele de dezvoltare a unor state. Şi toate au devenit, într-o zi, meseria lui. A studiat geografia ţărilor în curs de dezvoltare, cum altfel decât prin toată lumea: Tübingen, Cluj, Mendoza şi Rio de Janeiro. O specializare profesională suplimentară în domeniul Cooperării Internaţionale în Dezvoltare, a mai urmat Ștefan la Universitatea Humboldt din Berlin. Astăzi, spune că se bucură că a reuşit să-şi aleagă un studiu şi mai apoi o meserie care i-au permis să înţeleagă mai bine relaţiile dintre oameni şi mediul lor.

Din Peru în Congo

Şi-a exersat toată această înţelegere muncind în locuri dintre cele mai îndepărtate, cum ar fi Arequipa, Peru, ca trimis al Agenţiei Germane pentru Cooperare în Dezvoltare (GIZ), timp de şase luni. A lucrat aici într-un proiect de gestiune a riscului de dezastre, ce a presupus construcţii rezistente la cutremure, bazine de colectare a apei pluviale pentru evitarea efectelor secetei sau planificare teritorială şi alte asemenea lucruri. În Sud Kivu, din Republica Democrată Congo, geograful clujean s-a implicat într-un proiect de securitate alimentară, în cadrul asistenţei de urgenţă şi de tranziţie spre dezvoltare. „Concret”, povesteşte el, „am lucrat cu inspecţia agricolă din teritoriul Fizi, pentru a forma agenţi de teren care să asiste populaţia rurală la dezvoltarea, într-un prim pas, a unor sisteme agricole de subzistenţă, iar mai apoi a unei producţii orientate spre desfacere pe pieţele locale şi regionale. De asemenea, administraţia locală a construit cu sprijinul proiectului nostru, în forma cash for work (utilizarea unui mare număr de muncitori locali pentru lucrări de infrastructură contra unui sold zilnic), două drumuri care scoteau din izolaţie podişul Fizi şi a-l conecta cu litoralul lacului Tanganyika.”

Acasă e la Cluj...

Ştefan a moştenit plăcerea de a călători de la părinţi, din vremea când tatăl schia cu el în spate. Vara, dintotdeauna l-a însoţit pe acesta cu bicicleta pe dealurile ce înconjoară Clujul. A crescut pândind mereu următoarea aventură. Pe la 14 ani, a început să plece, pentru mai multe zile, în mici escapade pe bicicletă. Apoi, săptămâni. Şi, mai apoi, luni întregi. Majoritatea turelor le are planificate din liceu. Însă ştie să se bucure şi de familiaritatea locurilor cunoscute şi a prietenilor apropiaţi, după cum mă asigură. „Oricât aş călători, tot la Cluj sunt acasă, la Tarniţa, unde avem o cabană la marginea unui lac, în munţii Apuseni, unde simt mirosul de muşchi din pădurile de brazi şi unde lumea te salută cu Zîua Bună şi Sănătate. Dar, de fiecare când sunt plecat, mă leg de toate acele locuri, unde am sau îmi fac noi prieteni.” În anii de facultate, Ştefan schimba locul la cinci-şase luni. A făcut asta timp de şase ani. „Nu a fost simplu, dar când îmi era dor de casă, veneam să stau suficient cât să vreau să plec din nou...”

... dragostea, la capătul lumii

Prin fiecare loc prin care trece, Ştefan lasă câte un pic din inima lui. Acasă sunt mereu familia, colegii de liceu şi vechii prieteni de familie sau de la Clubul de Cicloturism Napoca, unde este membru din ’94. Cu ei încă mai merge în ture pe jos, la ski sau cu bicicleta, iar în vară multă lume îl vizitează la cabana de lângă lac. Dar mulţi dintre prietenii lui Ştefan au rămas împăştiaţi peste tot pe unde a trăit: în Mendoza, Santiago de Chile, Rio de Janeiro, Lima, Arequipa, Germania sau Bujumbura, Burundi. De aici nu a mai plecat singur spre casă.  Se îndrepta spre biroul Organizaţiei din Bujumbura când, într-o intersecţie, a văzut o fată frumoasă. „M-am îndrăgostit din prima clipă. Ea s-a lăsat puţin aşteptată.”

Astăzi, la Cluj, cei doi merg împreună pe munţi, se dau cu bicicleta, iar la iarnă vor încerca să schieze împreună pentru prima dată. Deocamdată, Diane studiază, în România, în acelaşi domeniu al cooperării şi dezvoltării, pentru a fi pregătită să-l urmeze pe Ştefan în nesfârşitele sale căutări...

CHESTIONARUL INCOME

1. De ce nu prea ai ales România în viaţă?

Fiecare etapă de viaţă îşi are locul ei. Am copilărit aici şi, practic, mi-am petrecut peste 20 de ani în România. În vremea când m-am dus la studii în Germania, era clar că fiecare ocazie de a merge în străinătate pentru a studia sau a lucra trebuia folosită, mai ales pentru că fusesem la Liceul German. Valorile, atitudinea şi felul de funcţionare ale acelei societăţi mi s-au părut mai avantajoase pentru educaţia mea. Apoi, prin intermediul universităţii din Tuebingen, am fost de mai multe ori, pe perioade lungi, în America de Sud - pentru studii, în Bolivia, Peru, Argentina, Chile şi Brazilia pentru stagii. Prin natura meseriei mele, sunt obligat să călătoresc mult şi să locuiesc în ţări în curs de dezvoltare. Astfel, când am absolvit în Germania, în 2008, am plecat pentru 3 ani în Congo.

2. Geografia...

Este o ştiinţă pluridisciplinară care explică lumea cel mai bine. Geografia umană sau socială este ştiinţa care analizează relaţia omului sau a societăţii cu mediul său înconjurător. Iar geografia ţărilor în curs de dezvoltare se ocupă cu structurile, procesele şi funcţiile teritoriale, din prisma problematicii societăţiilor din ţările în curs de dezvoltare, ţinând cont de caracteristicile ecologice - climă, relief, pământ, floră şi faună, cât şi de influenţele sociale - infrastructura, sănătate, educaţie sau cultură.

3. Eşti, probabil, dintre cei care ştiau de mic copil toate capitalele lumii...

Doream întotdeauna să călătoresc şi să cunosc locuri îndepărtate. Ca fiu de medici, mă gândeam că aş putea lucra la Medici fără Frontiere, dar pentru admiterea la medicină mi-a fost prea lene să învăţ şi, probabil, nici nu aş fi reuşit la admitere.

4. Cooperarea internaţională pentru dezvoltare (development aid)...

Cooperarea internaţională sau asistenţa pentru dezvoltare este angajamentul oficial al ţărilor industrializate de a atribui o parte din PIB-ul lor dezvoltării sociale şi economice în ţările subdezvoltate din Africa, Asia şi America Latină. Aceste fonduri umanitare, de urgenţă sau de dezvoltare, sunt atribuite fie direct bugetului statelor respectiv, fie unor organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale, pentru implementarea de proiecte din diverse domenii prioritare statelor în cauză. Bugetul pentru astfel de proiecte variază între câteva mii de euro, în cazul unor ONG-uri mai mici, şi zeci de milioane de euro, în cazul ONG-urilor sau OG-urilor mari. Durata este între câteva săptămâni, pentru proiectele de asistenţă de urgenţă şi câţiva ani, pentru proiecte mai ample de dezvoltare.

Odată cu aderarea României la UE, ţara noastră are obligaţia de a aloca fonduri asistenţei pentru dezvoltare. Deşi încă puţin cunoscut publicului larg, de câţiva ani, mai multe universităţi din ţară oferă masterate în Dezvoltare Internaţională (International Development) cu scopul de a forma experţi români care să poată formula şi implementa proiecte în ţările partenere receptoare de asistenţă a României.

5. Cum se vede ţara ta din Bolivia, Peru, Argentina, Chile, Brazilia, din toată aceste locuri prin care ai umblat?

Mai demult urmăream relativ atent ce se întâmpla în politică, în economie şi, în general, în societate. Văd, din păcate, cum unele lucruri se deteriorează şi nu pot să nu mă revolt de mediocritatea din politică, administraţie publică şi din presa de mare tiraj. Câteodată, prefer să ignor şi nu mai citesc ziarele. Cum, însă, nu am de-a face decât rar cu aceste structuri, mă concentrez asupra a ceea ce facem eu, familia şi cei din jur.

6. Schimbările în bine pe care le observi când vii acasă...

În urmă cu câţiva ani, la fiecare câteva luni când mă întorceam la Cluj, ceva se schimba.

A devenit mai occidental. Centrul are o nouă faţă: zone pietonale, multe târguri, concerte şi festivaluri, tinerii sunt mai conectaţi cu lumea şi mult mai integraţi în Europa. Pe străzi, auzi vorbindu-se toate limbile, studenţii străini din Cluj dau un anume aer oraşului. Chiar şi cartierele s-au schimbat. E mult mai curat, parcurile sunt aranjate, maşinile parcate ordonat. În satele din jur s-a construit mult şi, categoric, s-au schimbat foarte multe. Unii muncitori s-au întors din străinătate şi şi-au deschis o afacere acasă.

7. Alte hobbyuri...

Fotografia. Am câteva mii de diapozitive şi, din 2005 încoace, vreo 60.000 de poze digitale. Am şi un site, www.stefanroman.com, pe care l-am neglijat în ultima vreme. Va trebui să pun acolo ultimele ture cu bicicleta, prin munţii din Africa. În general, îmi plac toate activităţiile outdoor, atât de vară cât şi de iarnă. Iar în Baraka am început să alerg din nou. Până acum, am participat la două maratoane. Dar aici mai este mult potenţial.

8. Lance Armstrong...

Din punct de vedere uman, Armstrong este o persoană foarte carismatică, emblematică şi chiar monumentală prin repetatele victorii, dar care s-a autodiabolizat prin înşelăciune, a dezămagit cumplit şi a încălcat cras etica sportivă şi profesională.

9. Ce ţară ţi-ai alege tu, geograful Ştefan, dar şi tu, călătorul?

M-am simţit foarte bine în mai multe ţări din America de Sud, mai ales în Argentina şi Peru. Deocamdată sunt la Cluj pentru câtva timp. Următoarea călătorie o voi face acolo unde voi găsi un zbor ieftin... Încă n-am fost în Asia.

10. Ce te-ai face dacă ţi-aş lua bicicleta?

Hai naaa! (a se citi ardeleneşte, nota lui Ştefan).