« Conform rezultatelor simularilor militare desfasurata de Pentagon la sfarsitul anului trecut, cu 3.500 – 4.000 de unitati de armament de inalta precizie, SUA pot distruge in numai sase ore principalele puncte de infrastructura ale inamicului, lipsindu-l, astfel, de posibilitatea de a contracara », a afirmat Rogozin. In opinia lui, a rezista unei asemenea amenintari este posibil daca este creat un « armament autonom », independent de actualele tehnologii de telecomunicatii, care pot fi scoase din functiune in cateva minute.

Ramanerea in urma in domeniul tehnologiilor de aparare poate fi recuperata prin concentrarea celor mai capabile minti din domeniul militar, stiintific si tehnologic, a aduagat vicepremierul. Rusia, a continuat el, are nevoie de un salt tehnologic in domeniul programelor nuclear si de rachete. In caz contrar, a estimat politicianul, Rusia nu va face fata noilor provocari. Dezvoltand subiectul, Rogozin a identificat cinci mari amenintari care pun in pericol tara sa :

• Conflict cu o tara mai dezvoltata din punct de vedere tehnologic decat Rusia. Intr-un asemenea razboi nu va exista o lupta “fata in fata”.

• Conflict cu un stat cu un potential militar similar cu cel al Rusiei.

• Conflicte locale, de genul razboaielor din Afganistan si Cecenia.

• Combaterea terorismului, care impune crearea unui armament care sa permita lichidarea insurgentilor si a teroristilor, evitand pierderi din randul populatiei civile.

• Acutizarea bataliei pentru resursele din zona arctica.