Liniile generale ale acestui proiect au fost prezentate în cotidianul Dagend Industri de ministrul educației și cercetării, Jan Bjorklund, membru al Partidului Liberal. 'Este o investiție mare în cercetare, datorită căreia Suedia urmează să devină una din țările de vârf în lume în acest domeniu', a declarat el cotidianului.

Reactorul, al cărui cost este estimat la 1,5 miliarde de coroane (peste 160 de milioane de euro), va fi construit la centrala Oskarshamm (coasta estică), unde funcționează trei reactoare, unul din ele fiind cel mai puternic din țară. Decizia finală, după un aviz al consiliului științific suedez, îi va aparține guvernului rezultat din alegerile de la 14 septembrie. Conform sondajelor, coaliția dintre social-democrați, Verzi și Partidul de Stânga este favorită la acest scrutin.

Verzii au anunțat că vor face tot posibilul pentru ca proiectul să fie abandonat. 'Partidul Verzilor a luat ființă fiindcă în Suedia trebuie să construim o societate sensibilă la problemele climatice și un sistem energetic bazat pe surse regenerabile. Nu vom face parte dintr-un guvern care ar întări sectorul nuclear suedez', a declarat cotidianului menționat Gustav Fridolin, purtător de cuvânt al Verzilor.

Parlamentul a votat în 2010 o lege ce autorizează înlocuirea a zece reactoare nucleare din țară care ar urma să înceapă să se închidă în a doua jumătate a anilor 2020. Reactoarele nucleare de a patra generație se află deocamdată în stadiu experimental, cu șase tehnologii diferite testate în lume, scrie Agerpres in pagina electronica.