Decizia luată de conducerea Takata a determinat reglementatorul bursier din Japonia să îngheţe cotaţiile şi să suspende acţiunile, începând de marţi, după ce acestea au cumulat o scădere de circa 80% de la mijlocul lunii. Obligaţiile de plată ale Takata depăşesc un miliard de yeni (8,026 miliarde euro), ceea ce face din producătorul de componente auto cel mai mare falimentar nipon până la această dată.

Cererea de intrare în faliment, prezentată unui tribunal din Tokio, este destinată să faciliteze restructurarea acestei datorii, folosindu-se de legislaţia japoneză, şi să evite insolvenţa, se menţionează în comunicat, care subliniază că va fi solicitată finanţare de urgenţă unor instituţii din Japonia pentru a fi continuată activitatea.

Preşedintele Takata, Shigehisa Takada, a cerut scuze creditorilor, a solicitat "înţelegere şi sprijin" şi a afirmat, la o conferinta de presa, că "declararea în faliment" are ca obiectiv "continuarea asigurării unei aprovizionări stabile cu produsele sale". TK Holdings, subsidiara din Statele Unite, s-a declarat, de asemenea, în faliment, a informat Takata, care a anunţat că va primi sprijin financiar pentru restructurarea sa de la Key Safety Systems, filiala americană a firmei chineze Ningbo Joyson Electronic, scrie agerpres.

Astfel, Takata va vinde toate participaţiile sale în această firmă către Key Safety Systems pentru o sumă de 175 miliarde yeni (1,404 miliarde euro). Ministrul japonez al Economiei, Comerţului şi Industriei, Hiroshige Seko, a calificat acest faliment drept "inevitabil" şi şi-a exprimat încrederea că procesul "va fi dus până la capăt fără probleme, pentru a evita confuzia şi afectarea pieţei de componente auto", conform agenţiei Kyodo.

Înfiinţată în 1933, Takata este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de airbaguri şi alte dispozitive de securitate şi, din 2008, trece printr-o serie de dificultăţi economice derivate din defectele constatate la capsula metalică unde se află sacul airbagului. Această problemă poate face ca airbagul să se desfacă cu o putere foarte mare şi să proiecteze fragmente în pasageri şi este considerată cauza a cel puţin 15 decese şi afectează autovehiculele a 19 producători auto din toată lumea.