Candidatul Uniunii Social Liberale pentru un mandat de senator, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că a votat pentru 'victorie' şi pentru ieşirea României din criza economică, politică şi socială dar şi pentru regăsirea drumului spre democraţie şi stabilitate.


'Am votat pentru victorie. Am votat cu convingerea că acesta este un moment în care România trebuie să pornească pe un nou drum, pe drumul ieşirii din criza economică, al ieşirii din criza politică şi socială în care se află de peste trei ani şi jumătate. Trebuie să pornească pe un drum care este în direcţia aşteptărilor cetăţenilor care s-au săturat de dispute şi certuri politice prelungite şi de instabilitate, de incertitudine, de un viitor care nu se configurează aşa cum oamenii şi-l aşteaptă - un viitor mai bun, mai normal. Am votat în acelaşi timp pentru ca România să îşi regăsească drumul ei către valorile democratice, către partenerii europeni şi trans-atlantici cu care România a reuşit să se elibereze de sub povara comunismului şi să-şi aşeze drumul către libertate şi prosperitate', a spus duminică Tăriceanu după ce şi-a exprimat opţiunea de vot, conform Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a votat alături de primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman şi de candidatul USL, Ludovic Orban, la secţia de votare nr. 61 organizată în Liceul Economic Virgil Madgearu.