Tenisul s-a schimbat. A devenit mai fizic, jucătorii actuali sunt tot mai bine pregătiţi şi mai rapizi. „Când privim partide mai vechi, ceea ce frapează este ritmul lent al jucătorilor, ca şi cum acţiunea ar fi fost filmată cu încetinitorul”, spune profesorul Dorian Antonescu. O primă explicaţie - evoluţia materialelor sportive, care au dus la o evidentă schimbare în tehnica jucătorilor, permiţându-le să genereze mai multă putere loviturilor şi o viteză de circulaţie a mingii superioară".

Cu alte cuvinte, astăzi jucătorul de tenis trebuie să devină conştient la maximum de principiile care îi guvernează performanţa, trebuie să aibă capacitatea de a face faţă unei presiuni tot mai mari, generată de practicarea tenisului de înaltă performanţă: clasament internaţional, călătorii, probleme şcolare şi sociale, judecăţile altora.

În planul metodic, constatăm apariţia şi consacrarea şcolilor de tenis sau a aşa-numitelor academii, care îşi bazează organizarea procesului de pregătire a sportivilor pe criterii mai ales ştiinţifice, cu jucători riguros selecţionaţi, dotaţi biologic, care se consacră total ideii de a deveni campioni, suportând regimuri de pregătire dintre cele mai severe. De pregătirea lor se ocupă, astăzi, echipe de specialişti care, alături de antrenor, influenţează (pozitiv sau negativ) întregul univers al jucătorului: manager, medic, kinetoterapeut, psiholog, nutriţionist, publisher etc. „Datorită criteriilor de selecţie ştiinţifice şi a procesului de antrenament conceput şi dirijat corect, se constată apariţia, în arena mondială, a unor tenismeni foarte bine clădiţi din punct de vedere atletic şi cu un rafinament tehnico-tactic care pare a fi atins culmile absolutului”, punctează profesorul Antonesu.

Este cazul jucătorilor de top, de la Roger Federer şi Novak Djockovic, la Andy Murray sau Rafael Nadal şi a multor altora. "Sunt sportivi înzestraţi cu o mare putere de a învinge adversarul şi de a face faţă condiţiilor schimbătoare de joc, condiţiilor climatice, suprafeţelor diferite, aspectelor legate de propriul bioritm şi de stările fiziologice ce pot apărea”, explică domnul Antonescu.  adăugând că "sporirea numărului de turnee pe an competiţional, la care se adaugă duritatea şi diversitatea condiţiilor de desfăşurare a partidelor solicită, la sportiv, eforturi dintre cele mai complexe". Un astfel de jucător participă, în medie, la 15-20 turnee pe an, fiind obligat să joace între unul şi 3 meciuri pe zi, dacă este angrenat şi în probele de dublu. Pentru a câştiga un turneu de Mare Şlem, în afara calificărilor, trebuie trecute 6-7 tururi. Iar pentru a rezista acestor solicitări, se practică o educaţie specială, de refacere fiziologică şi psihică.

Iată ce face ca, în zilele noastre, copiii să fie nevoiţi să înceapă tenisul mult mai devreme. „Practica timpurie a majorităţii disciplinelor sportive reprezintă garanţia realizării de mari performanţe, iar primul aspect de care trebuie să se ţină seama în iniţierea unui copil în tenis este practicarea lui sub formă ludică. Jocul este un element indispensabil evoluţiei şi educaţiei copilului, îndeosebi la o vârstă fragedă”, aflăm de la profesorul Antonescu.

În România de astăzi, la fel ca în anii trecuţi, de altfel, mulţi copii se duc la tenis cu mijloace modeste, la început. "Problema apare atunci când trebuie să treacă la nivelul următor, iar ajutorul părinţilor nu mai este suficient", spune Luminiţa Paul, editorialist Gazeta Sporturilor şi comentator de tenis la Eurosport. "Aici ar trebui să intervină sistemul, numai că asta nu se întâmplă”. Profesorul Dorian Antonescu o completează: "Metodologia de instruire nu este aplicată în mod unitar, la nivelul întregii ţări, uneori este chiar greşit aplicată. Până de curând, au lipsit cu desăvârşire centrele regionale cu antrenori plătiţi de Federaţie, un lucru care se încearcă, mai nou, de anul trecut”. 

Prin urmare, întrebarea este ce se întâmplă cu aceşti copii care sunt nevoiţi să renunţe la pregătire, pe parcurs, din motive care nu ţin nici de talentul, şi nici de entuziasmul ori dorinţa lor de a continua? Dorian Antonescu adaugă că, pe lângă lipsa fondurilor pentru un calendar competiţional adecvat, "greşita strategie a antrenorului este şi poate fi o altă cauză de abandon". Dar renunţarea poate fi şi o decizie personală şi atunci nu mai e nimic de făcut. Ioana Mârza este mamă a doi băieţi care au practicat tenisul de la vârsta 5 ani, dar au renunţat în adolescenţă, fiindcă “au dat de fete”.Doamna Mârza este de părere că  “tenisul este un sport dur, care presupune multă muncă, multe eforturi şi nu aduce satisfacţii imediate. Eu tind să cred că, în România, tenisul este mai degrabă pentru copii cu posibilităţi materiale reduse şi, poate, mai motivaţi, din acest punct de vedere”. 

Investiţia în tenis

Tenisul este un sport costisitor, pentru că cerinţele sunt aceleaşi pretutindeni: echipamentul şi echipa jucătorului presupun costuri ridicate, dar “intervine şi nivelul de trai la care ne raportăm”, precizează Luminiţa Paul: “Într-un fel se suportă 30.000 - 40.000 euro pe an pentru un jucător sau jucătoare aflaţi în primii ani de carieră, la seniori, în România, şi altfel în altă parte”.

Conform profesorului Antonescu, până la varsta de 14 ani, este necesar un buget de minim 300  euro lunar pentru pregătirea unui jucător de tenis, iar după această vârstă suma creşte până la aproximativ 1.500 euro lunar. Este realist astăzi, aşadar, ca un copil talentat, dar fără posibilităţi materiale să viseze la un turneu de Mare Şlem? Luminiţa Paul: “Poate visa, de ce nu? E foarte greu însă de răzbit, dar şansa poate veni de la un sponsor internaţional, o agenţie importantă, care să ofere sprijin cuiva care este cu adevărat talentat şi dispus să muncească pentru a reuşi. În lume, există firme specializate care acordă facilităţi celor talentaţi, cel puţin până când este clar dacă ei confirmă sau nu. Dar şi asta depinde de la o ţară la alta”.  O părere împărtăşită şi de profesorul Antonescu: “Şanse sunt şi pentru copiii fără posibilităţi, în principiu, dacă vorbim de jucatorii într-adevăr talentaţi, care s-au situat în competiţiile naţionale şi internationale la copii şi juniori, întotdeauna în primele două locuri, pentru că ei sunt ajutaţi într-o anumită proporţie de Federatie şi, de obicei, se găseşte un sponsor care să îi ajute. Dar aceasta nu e literă de lege. Eu am văzut cazuri şi cazuri”

Când efortul este răsplătit...

În acest an, trofeul de la Australian Open câştigat de Novak Djokovic i-a adus sportivului în cont suma de 2.430.000 USD. În total, până la vârsta de 25 de ani Djokovic a câştigat din tenis  aproape 50 milioane USD. Andy Murray, adversarul din finala de la Melbourne al lui Djokovic, a încasat, la rândul său, un cec de 1.215.000 USD. Pierzând finala. Aceşti jucători ocupă primul, respectiv locul 3 în ierarhia ATP. Murray a realizat câştiguri totale în valoare de 26.214.181 USD până acum, cu un singur  turneu de Mare Şlem în palmares! Dar cel mai bogat jucător din tenis şi, fără îndoială, din istoria jocului, dar şi unul dintre cei mai bine plătiţi sportivi ai planetei este Roger Federer. Elveţianul câştigase până anul trecut 71.126.377 USD, exclusiv din tenis.

Cu asemenea premii, la nivelul cel mai de sus al tenisului, este de înţeles atracţia tot mai mare pe care tenisul o exercită asupra multora. Dar visul de a deveni într-o zi ca Federer este, deopotrivă, valabil, la nivelul motvaţiei. “Idolii fiecărei generaţii sunt principalul magnet", este de părere Luminiţa Paul. "Dacă ne uităm la orice jucător, la sursa de inspiraţie, aceasta este de obicei un fost mare campion. Copiii îşi aleg uneori instinctiv modelul. E posibil ca, până la urmă, jocul să nu semene deloc cu al idolului, dar imaginea lui ramâne acolo, ca un far. Nu cred ca puştii se gândesc la câştiguri, ideile acestea vin mai tirziu, odată cu anii. Ce-şi doresc ei este să fie la fel ca jucătorul preferat. În plus, nu-ţi poţi propune să câştigi mulţi bani, trebuie să ajungi să şi poţi s-o faci. Fiindcă nu toată lumea ajunge numărul 1 mondial, dar asta nu înseamnă că nu-şi poate dori.  Sau că nu poate fi mulţumit cu un loc 3 sau 4 sau 5, dacă ştie că şi-a atins potenţialul. Cum este cazul lui Ferrer, să zicem, care a scos din el tot ce a putut. Acest tot l-a dus până maximum pe locul 4 în lume. Dar el continuă să joace tenis, o face cât de bine poate, la fel cum se întâmplă şi cu cineva clasat pe locul 78 sau 134 ATP. Cât despre Federer, el este excepţia, este jucătorul care apare odată la zeci de ani. Nu este regulă, deşi multă lume se raportează la el ca şi cum ar fi. Când se va retrage, lumea va suferi, pentru că nu se va ivi altul care să facă pe teren lucrurile pe care le face el, dar este un risc care trebuie asumat. Vom avea, în schimb, un tenis mai fizic, mai rezistent, însă eu nu cred că vor dispărea cei care fac şi spectacol. Chiar dacă nu vor ajunge numărul 1”, crede editorialista GSP.

Bazele din România

România încă se află mult în urmă în ceea ce priveşte bazele sportive. Pentrru că e vorba de o investiţie mare, fără succes garantat. Chiar şi aşa, s-au făcut, în ultimii ani, asemenea investiţii. Pescariu Sports&Spa este un exemplu în acest sens - o bază care dipune de 7 terenuri de tenis, dintre care 6 pe zgură şi unul hard. Practicarea tenisului aici se face în condiţii bune chiar şi în sezonul rece, cele 7 terenuri fiind acoperite cu baloane protectoare, menţinându-se astfel presiunea şi temperatura optimă jocului, în interior. Copiii de 5 până la 10 ani pot beneficia aici atât de programe de iniţiere şi minitenis, cât şi de summer camp, pe timpul vacanţei. Baza colaborează cu şcolile din Bucuresti, realizând anual o selecţie a viitorilor tenismani şi oferă câteva burse celor mai talentaţi dintre ei. Alte baze bucureştene sunt cele tradiţionale - Arenele BNR, unde găsim 11 terenuri pe zgură şi arena centrală, cu instalaţie nocturnă; Centru Naţional de Tenis (10 terenuri pe zgură şi 3 pe suprafaţă  rapidă, dar şi unul în sală), dar şi Academia de Tenis Herăstrău, fosta bază BTT, între multe altele.

România ultimilor ani a dat câţiva jucători de valoare, formaţi acasă, în condiţiile date, dar şi în străinătate. În momentul de faţă, ţara noastră stă mai bine la fete, unde există în jur de 6 - 7 jucătoare între primele 100. La băieţi, cele mai cunoscute nume sunt Victor Hănescu, Adrian Ungur şi Horia Tecău, cel din urmă la dublu.

Rolul antrenorului în formarea unui jucător de tenis
Munca pe care o desfăşoară un antrenor în perimetrul terenului de antrenament sau de concurs, în taberele de pregătire sau în timpul liber, este una complexă. Profesorul Dorian Antonescu vorbeşte de emoţiile competiţiilor, de teama eşecului şi de bucuria victoriei, de goana de la un turneu la altul, de grija pentru orice lucru mărunt ce poate destabiliza un jucător, de lacrimile de bucurie sau de tristeţe, de consumul uriaş de energie fizică si nervoasă, care, toate, fac parte din viaţa de antrenor. "Antrenorul", spune domnul D. Antonescu, "este o persoana mult discutată, situată în centrul problematicii sportive, întotdeauna vinovat de succesele sau insuccesele elevilor şi răspunzător de gradul de pregătire specifică şi de nivelul lor de educaţie. Specificitatea antrenorului de tenis constă în faptul ca el este prezent aproape  în  permanenţă  pe  terenul de antrenament, cu racheta în mâna, devenind egalul sportivului. Dar din toată aceasta complexă ecuaţie a pregătirii copilului nu poate lipsi relaţia antrenor – părinte. La noi, în principiu, părinţii sau bunicii sunt cei care conduc copiii către tenis. Acest lucru este firesc, dar, din păcate, majoritatea părinţilor, fără a avea cunoştinţe de specialitate, încep uşor-uşor să se erijeze mai întâi în sfătuitori, apoi în antrenori închipuiţi, care se implică atât în desfăşurarea antrenamentelor, cât şi a jocurilor oficiale susţinute de copiii lor.  De aceea, considerând că spiritul competiţional nu trebuie să ia naştere din voinţa adulţilor, ci din dorinţa şi talentul proprii ale fiecărui copil, trebuie stabilit clar, încă de la început, statutul fiecăruia.

Comparativ cu alte discipline sportive, antrenorul de tenis are avantajul de a putea observa cele doua calităţi motrice (viteza şi îndemanarea) încă de la vârste fragede, întrucât acestea sunt calităţi genetice. Dacă un copil nu manifestă calităţi de  viteză, la 10 ani, de exemplu, este greu de crezut că le va dobândi mai târziu, chiar şi printr-o pregătire asiduă. În schimb, forţa si rezistenţa se vor dezvolta mult,  prin antrenament, deoarece acestea nu sunt calităţi native. Spre sfârşitul perioadei de vârstă 13 -14 ani, se contureaza profilul jucătorului. Selectia secundară-postpubertară este adevarata selectie, realizându-se după câţiva ani de instruire. Criteriul sanogenetic este sever, existând confirmări şi infirmări din punct de vedere biologic, motric si tehnic. Procesul de instruire constituie el însuşi un criteriu de selecţie şi aparţine ambilor protagonişti - antrenor şi sportiv. În concluzie, după aproximativ 5 - 6 ani de pregătire, atunci când copilul începe să înţeleagă explicaţiile primite şi să discearnă acţiunile ce trebuie întreprinse, putem afirma că acesta are talent şi, mai ales, interes în domeniul tenisului”.

Cum se face selecţia viitorilor jucători?

Profesorul Antonescu spune că „în mod teoretic, orice tânăr care doreşte să ajungă jucător de tenis poate realiza acest lucru, muncind cu pasiune şi perseverenţă. Practic, însă, jucătorii de mare valoare sunt înzestraţi cu o serie de calităţi motrice şi de voinţă, care depăşesc nivelul obişnuit. În tenis, ca şi în viaţă, talentul poate fi la început o trambulină, dar foarte repede el devine un handicap, de aceea individul dotat are nevoie de mai mult efort pentru a se perfecţiona decât cel cu mai puţine calităţi. Motiv pentru care adesea reuşesc cei care au mai mult decât talent, adică au tenacitate. În mod concret, selecţia iniţială se realizează în jurul vârstei de  6 până la 9 ani, fiind dominată de nivelul de dezvoltare fizică generală, de nivelul dezvoltării calităţilor motrice - viteza şi îndemanarea, în mod special - şi de starea bună de sănătate. Se realizează pe baza unor probe fizice şi tehnice, precum şi a unui examen medico-sportiv. Toate acestea confirmă aptitudinile copilului pentru tenis, sarcina acestei etape fiind de a-i reţine pe cei care se apropie de modelul de performanţă”.


Chestionar Dorian Antonescu

1.Când este momentul ca un copil să înceapă practicarea tenisului?

Dorian Antonescu: Răspunsul este dat de literatura de specialitate, care face o serie de referiri la această problemă. Iniţierea poate începe atunci când copilul este dezvoltat corespunzător din punct de vedere psiho-motric şi manifestă o anumită motivaţie pentru tenis. Această vârstă este în jur de 6-7 ani, care de multe ori se confundă cu joaca.

2.Ce îi trebuie astăzi unui jucător pentru a deveni un mare campion?
D.A: Stare bună de sănătate;
Talent;
Pregătire şi alimentaţie adecvate;
Fonduri materiale.

3.Căt conteazăantrenorul în formarea unui jucător?
D.A: În proporţie de 80%.

4.De ce depinde reuşita?
D.A: Reuşita este condiţionată de o bună colaborare între antrenor şi părinte. O bună cooperare înseamnă ca fiecare să-şi îndeplinească rolul pe care îl are.

5.Rolul părintelui care este?

D.A: Este cel mai dificil: găsirea antrenorului potrivit pentru copilul său. De găsirea antrenorului potrivit depinde în mod esenţial ce va face copilul mai târziu : cât va juca tenis, la ce nivel, cât de mult îi va plăcea să joace acest sport...