Chinezii care vor să retehnologizeze Termocentrala Mintia nu ne dau nici un cent cadou şi, mai mult decât atât, partea română beneficiară a contractului, adică CEH, trebuie să asigure 15% din valoarea totală a investiţiei. Asta înseamnă 40 de milioane de dolari, bani care trebuie depuşi înainte ca partea chineză să se apuce de lucrările efective. Bani pe care CEH nu îi are la ora actuală şi, ca să facă rost de ei, se va împrumuta din nou. Practic, CEH va avea de returnat atât împrumutul către China National Electric Engineering Construction Corporation, care va moderniza Grupul 4 şi va realiza instalaţiile de desfăşurare a Grupurilor 3 şi 4 de la Termocentrala Deva, dar şi un iminent credit bancar.

„În momentul de faţă nu avem cele 40 de milioane de dolari, dar îi vom avea după ce vom semna un contract pe termen lung cu Transelectrica. Noi vom apela la o bancă, pentru un credit pe trei ani, şi vom garanta cu acest contract încheiat cu Transelectrica”, a declarat directorul general al CEH, Aurel Niculescu.