1. Veneţia

Cu străduţele ei înguste, cu gondolele care abia aşteaptă să îşi plimbe doritorii, cu siguranţă Veneţia este una dintre primele destinaţii care vin în minte atunci când este vorba de o escapadă romantică. Şi această destinaţie poate fi cu atât mai atractivă cu cât în această perioadă are loc şi celebrul Carnaval. Podul Rialto şi Piaţa San Marco sunt locuri pline de viaţă, iar cei care vor să stea numai să observe agitaţia specifică perioadei de carnaval, se pot opri la cea mai veche cafenea din Veneţia – Florian. Mai ales că orchestra Caffe Concerto Strauss, foarte apreciată de melomani şi nu numai, este formată din români.

Preţul pentru patru nopţi de cazare la un hotel de trei stele tradiţional în stil veneţian şi zbor inclus este de aproximativ 300 de euro.

 

  1. Verona

Ruine antice romane şi un balcon celebru: cel al Julietei – aceasta ar fi două motive pentru care Valentine’s Day sau Dragobetele pot fi pretextele ideale pentru a vizita Verona, cunoscută sub numele de „piccola Roma”. Epoca de aur a oraşului a fost între secolele XIII-XIV când acesta era condus de familia Scaligeri, recunoscută şi pentru disputele aprige din care Shakespeare s-a inspirat pentru celebra sa piesă. Cu toate că Romeo şi Julieta sunt personaje fictive, atmosfera romantică pluteşte în oraş şi poate, de aceea, este unul dintre locurile preferate de îndrăgostiţii din întreaga lume.

Preţul pentru trei nopţi la Verona porneşte de la 380 de euro de persoană pentru cazare la un hotel de trei stele şi zbor cu avionul inclus.

 

  1. Paris

Anual aproximativ 28 de milioane de vizitatori vin să vadă Parisul şi, dintre aceştia aproximativ 17 milioane, aproape cât populaţia României, sunt străini. Iar oraşul luminilor pare să fi fost făcut special pentru cei romantici, de aceea, o evadare de Sfântul Valentin în capitala Franţei nu va putea crea nimănui teama că nu vor avea suficiente lucruri de făcut. Fie se poate lua o cină romantică în vârful Turnului Eiffel, fie pe unul dintre vaporaşele care traversează Sena sau pe Champs-Elysées sau un spectacol special la Moulin Rouge.

Preţul pentru patru nopţi la Paris cu zbor inclus şi cazare într-o cameră dublă la un hotel de patru stele este de aproape 470 de euro de persoană.

 

  1. Insula Santorini

Supranumită „Insula Îndrăgostiţilor”, insula grecească aflată în Marea Egee este una preferată de cupluri. O insulă desprinsă dintr-un vulcan, cu plaje cu cenuşă vulcanică, ce îmbină albul caselor şi al bisericilor cu apa limpede şi albastră a Mării Egee. Anual, la Santorini vin de aproximativ trei ori mai mulţi turişti decât numărul locuitorilor insulei. În plus, se mai spune despre Santorini că, de fapt, ar fi Atlantida şi că aici sunt unele dintre cele mai frumoase apusuri de soare din întrega Grecie.

Preţul pentru patru nopţi la un hotel de patru stele cu vedere la vulcan este de aproximativ 450 de euro pentru o cameră dublă. La acesta, mai trebuie adăugat transportul până pe insulă care se poate face cu maşina şi apoi cu ferryboatul care poate fi luat dintr-unul dintre porturile greceşti.

 

  1. Barcelona

Oraş mereu în mişcare, plin de culoare şi de personalitatea specifică oraşelor de la malurile Mediteranei, Barcelona este unul dintre oraşele în care nu te poţi plictisi oricât de mult ai sta. Casele construite de Gaudi dar şi Catedrala Sagrada Familia, Palatul Muzicii Catalane sau Muzeul Picasso sunt numai din câteva dintre atracţiile culturale ale capitalei regiunii Catalonia.

Preţul pentru un sejur de trei nopţi la un hotel de patru stele şi transport cu avionul cu toate taxele incluse este de 400 de euro de persoană.

 

  1. Laguna albastră

O destinaţie mai puţin cunoscută, dar la fel de spectaculoasă ca şi cele consacrate, este Laguna albastră din Islanda. Aflată în mijlocul naturii, la aproximativ trei sferturi de oră de mers cu maşina din centrul capitalei Reikjavik sau la 20 de minute de aeroportul internaţional Keflavik, Laguna albastră este un centru geotermal deosebit de îndrăgit de cunoscători. Printre pachetele pe care le oferă este şi unul special pentru cupluri care include printre altele masaj cu apă, mască de faţă şi scrub Blue Lagoon, şampanie, fructe, o masă la restaurantul Lava cu mâncare tradiţională islandeză. Durata pentru o asemenea distracţie este de 5-7 ore.

Preţul pentru o intrare la centru este de 434 de euro pentru un cuplu. Pentru un sejur de trei zile mai trebuie luat în calcul biletul de avion – aproximativ 600 de euro de persoană şi cazarea care porneşte, în medie, pentru o cameră dublă la un hotel de trei stele de la 300 de euro.

 

  1. Sintra

La mică distanţă de Lisabona, se află un mic orăşel pe malul Oceanului Atlantic desprins parcă din poveştile cu zâne şi prinţese. Cu palatele ciudate, cu grădini cu vegetaţie luxuriantă sau mănăstiri care datează din Evul Mediu, Sintra are şi un centru istoric intrat în patrimoniul UNESCO. Este unul dintre locurile ideale pentru o ieşire scurtă, departe de capitala României, mai ales pentru cei care nu sunt iubitori ai aglomeraţiilor urbane.

Preţul pentru trei zile petrecute la Sintra pornesc de la 600 de euro pentru două persoane cu transport cu avionul inclus şi cazare într-o cameră dublă la un hotel de patru stele.