"L-am reevaluat pe domnul Tăriceanu. Prin comparaţie cu ceea ce face domnul Antonescu, prestaţia de om politic, de prim ministru, de lider PNL a domnului Tăriceanu este mai bună. Pe de altă parte, nu cred că este treaba mea să văd cum se rupe PNL", a comentat Elena Udrea situaţia din PNL.

"Domnul Antonescu începe să nu mai conteze. Nu va candida în 2014, PSD nu va susţine un candidat PNL, nu va candida din partea USL, iar dacă PNL nu va mai fi la guvernare, domnul Antonescu nu va mai avea aceleaşi pârghii de a controla PNL ca până acum şi probabil că însuşi partidul îi va retrage candidatura la prezidenţiale", a mai spus Udrea.

PNL va organiza Congresul extraordinar în 22-23 februarie, mentioneaza Mediafax in editia on-line.