Imediat ce situatia din Ucraina s-a calmat, oarecum, elita tarii si-a aratat adevaratul chip, afirma Leonid Bershidsky, autorul articolului din Bloomberg View intitulat "Ucraina risca sa devina un stat falimentar". "La mai bine de un an de la , Ucraina apare ca un regim postsovietic corupt si in pragul falimentului. Nu trebuie, prin urmare, sa ne surprinda faptul ca relatiile dintre Kiev si Occident se deterioreaza", constata semnatarul materialului.

In opinia lui, reformele angajate nu au schimbat nimic: economia nationala a ramas intacta, la fel si sistemul de justitie, unul corupt. In acelasi timp insa, economia subterana a inflorit, iar mediul de afaceri continua sa se confrunte cu aceeasi birocratie stufoasa, in contextul in care Fondul Monetar International anticipeaza o scadere a PIB-ului de 11%.

Raportorul special al Natiunilor Unite pentru executii extrajudiciare si de masa, Christof Heyns, a semnalat, dupa vizita sa in Ucraina, "un vid de control" in aceasta tara. Printre altele, el a estimat ca autoritatile au ratat ancheta privind asasinatele din Piata Independentei, Maidan, si incendiul de la Casa Sindicatelor din Odesa. "Serviciile de securitate sunt, aici, mai presus de lege", a concluzionat Heyns.

Bershidsky noteaza, de asemenea, ca numele persoanele din anturajul apropiat al presedintelui Petro Porosenko sau al premierului Arseni Iatseniuk revin frecvent in atentia generala cand este vorba de scheme de coruptie. Pe de alta parte, seful statului este singurul miliardar al tarii care a reusit sa-si sporeasca averea in ultimul an. De altfel, el a uitat ca a promis sa-si vanda activele. Banca lui prospera, in timp ce mutle altele si-au pierdut licenta.