Investitorul a cărui identitate este protejată de o clauză de confidenţialitate a avut mai multe întâlniri cu acţionarul Adrian Zamfir, în cadrul cărora a negociat detaliile preluării grupării giuleştene. Opţiunea de cumpărare a clubului a fost semnată de cei doi înainte de aflarea soluţiei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, lucru care confirmă faptul că omul de afaceri italian era dispus să preia FC Rapid chiar şi în Liga a II-a, potrivit Mediafax.

Potrivit documentului, investitorul este interesat de preluarea întregului pachet deţinut de Zamfir, reprezentând 99,72 la sută din acţiunile clubului.

Sursa citată a explicat că preluarea clubului de către cei patru suporteri rapidişti, anunţată la 31 mai, nu s-a oficializat. În momentul de faţă, conform Registrului Comerţului, structura acţionariatului SC FC Rapid SA, societatea care administrează clubul giuleştean, este următoarea: Adrian Zamfir - 99,72 la sută, Asociaţia Fotbal Club Rapid - 0,25 la sută şi Jean Valvis - 0,003 la sută.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a demisionat la 19 mai din funcţia de administrator special şi din cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului, la solicitarea conducerii tehnice şi a jucătorilor.

Zamfir, care a preluat gratis gruparea FC Rapid la 8 iulie 2013 de la George Copos, a avut în ultimele şase luni mai multe tentative de a ceda pachetul de acţiuni al clubului giuleştean, însă toate au eşuat.

Gruparea FC Rapid a câştigat, luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, litigiul cu Federaţia Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licenţa clubului giuleştean pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I. De asemenea, FRF a fost obligată de TAS la plata unor despăgubiri către FC Rapid în valoare de 12.000 de franci elveţieni, reprezentând taxe de judecată.