In timpul razboiului, in acest adevarat labirint de tuneluri subterane a functionat o fabrica secreta de avioane. Ulterior, s-a decis transformarea lui intr-un buncar, de unde guvernul ar fi condus tara in cazul unui conflict nuclear. "A fost ultimul adapost pentru guvernul britanic", spune Michael Scott, voluntar la fondul de pastrare a Drakelowe.

Scopul organizatiei este de a amenaja intr-o parte din tuneluri un muzeu consacrat istoriei acestui complet. Inainte insa se impune o ampla lucrare de renovare, pentru care este nevoie de bani. In timpul razboiului, Marea Britanie a fost tinta a numeroase bombardamente, dar productia de tancuri, avioane si munitii nu putea fi oprita. In aceste conditii, guvernul a hotarat sa amenajeze fabrici sub pamant, departe de marile orase.

Iar Drakelowe s-a dovedit locul ideal pentru punerea in aplicare a acestui plan. Scott si ceilalti voluntari folosesc intrarea "A", unde urma sa fie principalul punct de control al buncarului. Pentru a proteja oamenii de actiunea substantelor radiactive, toate orificiile de ventilatie au fost inchise. Trecand de usa grea de otel, vizitatorii trebuiau sa-si scoata hainele, sa le arunce pe foc si sa faca un dus pentru decontaminare.

Intr-una dintre primele camere ale buncaruui se aflau cisterne cu apa potabila, rezervele fiind prevazutepentru trei luni. Cum de apa nu s-a atins nimeni, ea este inca acolo: cand s-a renuntat la proiect, multe dintre obiectele care nu puteau fi miscate au fost lasate, pur si simplu, in subteran.

Constructia tunelurilor a inceput in iunie 1941, iar in mai 1943 uzina era deja complet utilata si gata sa produca. In perioadele de varf, aici au lucrat 700 de muncitori ai companiei Rover. Drakelowe a fost proiectat cu cap. Un simplu exemplu: fiecare tunel al complexului care se intinde pe o suprafata de 23.000 de metri patrati, dispunea de cateva toalete.

"Proiectantii s-au straduit sa reduca la maxim timpul petrecut de muncitori pentru nevoile lor. Uzina trebuia sa functioneze cat mai mult timp fara intrerupere", a explicat Scott. In centrul sistemului de tuneluri era amenajata cantina, iar in incaperile au servit drept bucatarie au mai ramas cuptoarele si plitele ruginite acum de trecerea timpului, masinile pentru aluat si dispozitivele de curatat cartofi.

In cazul in care Londra ar fi fost supusa unui atac nuclear, puterea ar fi trecut autoritatilor regionale, care ar fi coordonat activitatea din teritoriilor aflate in subordine din diferite buncare, gandite sa adaposteasca pana la 100 de oameni. Tot aici ar fi fost amenajate studiouri, de unde BBC ar fi putut transmite informatii utile pentru populatia ramasa la suprafata.

Celelalte buncare urmau sa fie amenajate undeva departe de localitati, pentru a exclude pericolul unui contact direct, sa fie destul de adanc pentru a proteja oaspetii de efectele unei explozii atomice, dar suficient de dotate pentru a asigura conditii normale de viata intr-un spaiu inchis timp de mai multe luni.

Din 1958 pana in 1980, complexul Drakelowe a fost considerat resedinta guvernului in rezerve. In 1980 oamenii au obosit insa de razboiul rce, lua amploare nemultumirea fata de programul nuclear britanic, iar la portile principalele ale complexului Drakelowe protestele nu mai conteneau. In acelasi an, Drakelowe a fost retrogradat la randul de "stat major regional", cu o reducere substantiala a personalului.

Numai in 1993 obiectivul a fost vandut. Dar noii proprietari nu au facut, practic, nimic.