Desi in ultimele zile situatia s-a calmat in estul Ucrainei, o escaladare a starii de tensiune din relatiile cu Occidentul ar ptuea atinge curand noi culmi, este de parare autorul materialului. Si explica: tarile occidentale lauda Kievul pentru indeplinirea obligatiunilor asumate prin acordul de la Minsk si critica Moscova pentru ca "saboteaza respectivele intelegeri". In acest context, sunt promise noi sanctiuni, daca alegerile din Donbas, prevazute pentru 18 octombrie, nu vor fi convenite cu autoritatile ucrainene.

Semnatarii articolului sunt convinsi ca, indiferent de ceea ce vor intreprinde Moscova, Donetsk si Lugansk, tot se va gasi un pretext pentru instituirea de noi sanctiuni impotriva Rusiei, care, dupa toate probabilitatile, vor viza restrictii la operatiunile de capital, se va proceda la sechestrarea de bunuri si conturi bancare, va fi interzisa colaborarea cu numeroase companii si firme.

Va fi o noua povara greu de suportat pentru economia rusa. Dar Occidentul poate recurge inclusiv la o arma mult mai puternica: embargou asupra exporturilor de petrol. Gazeta.ru crede ca acest scenariu va fi aplicat in cazul unei escaladari a conflictului armat din Donbas, evolutie deloc exclusa de presedintele Petro Porosenko si pe care o evoca in aproape toate interventiile sale publice.

Aparent, embargoul petrolier in privinta Rusiei va deveni un cadou pentru piata petrolului. Potrivit datelor Ministerului energiei, in primele sase luni ale acestui an, Rusia a livrat pe pietele internationale 126.7 milioane tone (in medie 18,1 milioane tone pe luna sau 4,4 milioane pe zi). Eliminand exportul in China, Rusia furnizeaza aproximativ 3,6 milioane barili titei pe zi, cam cat estimeaza Agentia internationala a energiei ca se ridica, in prezent, excedentul de petrol de pe piata.

Acest lucru va antrena o crestere a cotatiilor la aur negru, care ar putea reveni la 70-80 de dolari/baril, un pret convenabil companiilor americane, care exploateaza zacamintele de sist. In plus, un petrol mai scump va permite intreprinderilor petroliere din SUA sa ramburseze creditele contractate pentru dezvoltarea activitatilor lor. Datoria lor cumulata se cifreaza, potrivit Financial Times, la 169 miliarde de dolari. 

In schimb, pentru economia rusa, un embargou petrolier va fi lovitura de gratie, cu efect dezastruos in toate domeniile, inclusiv financiar. Potrivit unui calcul sumar, va pierde o sursa importanta precum excedentul din comertul exterior, estimat la 100 de miliarde de dolari in prima jumatate a anului.

Ceea ce inseamna ca singura sursa de valuata pentru plata creditorilor vor ramane, in aceasta situatie, rezervele valutare ale Bancii centrale a Rusiei, care au scazut la 366,4 miliarde de dolari. In plus, nu exista nici o garantie ca aceste mijloace nu vor fi inghetate in cadrul noului pachet de sanctiuni. Oricum, bugetul Rusiei va scadea la jumatate fara veniturile din petrol.