Un nor de praf s-a ridicat la 5.000 de metri altitudine duminică după-amiază, după o nouă erupţie a vulcanului Sakurajima ("insula cu cireşi", în traducere literală). Acest vulcan activ este situat la câţiva kilometri de Kagoshima, un oraş portuar din sudul insulei meridionat Kyushu, la aproximativ 1.000 de kilometri sud-vest de Tokyo.

După această nouă erupţie a vulcanului Sakurajima, a 500 din acest an dar una dintre cele mai violente, cenuşa s-a împrăştiat în toată regiunea, căzând în special la Kagoshima, unde circulaţia a fost perturbată duminică, trenurile având întârzieri, iar automobilele fiind constrânse să îşi aprindă farurile în plină după-amiază.

Aproximativ 60 de agenţi de salubrizare, asistaţi de vehicule echipate cu tunuri de apă, curăţau oraşul de această mantie argintată luni dimineaţa."Activitatea vulcanului este mai calmă luni dimineaţa", a explicat pentru AFP un oficial local al Agenţiei de meteorologie din Japonia.

"Nu sunt semne premergătoare unei erupţii de mare amploare", cu degajări importante de lavă, a precizat el.Un fir de lavă a ieşit din adâncurile vulcanului duminică, dar fără a prezenta vreun pericol pentru populaţie. O zonă de doi kilometri rămâne interzisă accesului. Situată la joncţiunea a patru plăci tectonice, Japonia numără mai mulţi vulcani, dintre care o parte sunt activi, şi este afectată frecvent de cutremure, relateaza Mediafax.