Potrivit comunicatului, valoarea de achiziţie a bunurilor finanţate în 2015 a fost de 338 milioane de euro, incluzând volumul de leasing operaţional derulat de UniCredit Leasing Fleet Management, care a fost de 43,5 milioane de euro.

'Valoarea noilor finanţări acordate de UniCredit Leasing Corporation a fost de 242,7 milioane de euro. Profitul net consolidat al activităţilor de leasing raportat la 2015, calculat în conformitate cu standardele IFRS, este de 5,5 milioane de euro, în creştere cu 15% faţă de de 2014. Datorită noilor tranzacţii încheiate în 2015, portofoliul UniCredit Leasing a crescut cu 11% faţă de 2014, ajungând la finalul anului trecut la 750 milioane de euro', se arată în comunicat.

Conform datelor furnizate de UniCredit Leasing, o evoluţie spectaculoasă a avut-o şi segmentul finanţărilor de bunuri second-hand, care a înregistrat o creştere de 100%, de la 9,7 milioane de euro în 2014, la 19,4 milioane de euro în 2015.

'O creştere importantă, de 23%, a înregistrat finanţarea segmentului autovehiculelor, precum şi segmentul autovehicule grele (camioane şi semiremorci) care a crescut cu 31% faţă de 2014. În ceea ce priveşte structura categoriilor de echipamente finanţate, echipamentele agricole deţin o pondere de 26% din totalul valorii echipamentelor, urmate de echipamentele pentru construcţii cu 20%, echipamentele pentru industria FMCG cu 8% şi echipamentele medicale cu 8%', se mai spune în comunicat.

Pentru 2016, UniCredit Leasing îşi propune să susţină în continuare IMM-urile, mentioneaza agerpres.