Anterior, Igor Tikhonov a ocupat postul de managing director al filialei SABMiller din Slovacia. "În timpul mandatului său în Slovacia, Tikhonov a contribuit la consolidarea poziţiei pe piaţă a companiei şi a dezvoltat portofoliul de produse, generând performanţă financiară prin creşterea veniturilor şi implementarea unei serii de iniţiative generatoare de valoare", se arată într-un comunicat al Ursus Breweries.

Igor şi-a început cariera în Mars în 1993, unde deţinut o serie de roluri comerciale şi de management general în Rusia şi în Comunitatea Statelor Independente - CSI (Ucraina, Belarus şi Kazahstan), iar în 2001 s-a alăturat companiei SABMiller, pe postul de director de vânzări pentru Rusia. Ulterior, el a ocupat mai multe poziţii manageriale în cadrul grupului.

SABMiller este prezent pe piaţa românească prin intermediul Ursus Breweries, care deţine unităţi de producere a berii la Timişoara, Buzău, Braşov şi o unitate de producţie de capacitate mică la Cluj. Totodată, grupul a achiziţionat în 2009, prin Ursus Breweries, producătorul Bere Azuga.

Volumul vânzărilor SABMiller în România a crescut cu 6% în intervalul aprilie-septembrie, primul semestru al anului fiscal, faţă de perioada corespunzătoare a lui 2012, potrivit unui raport prezentat joi de grupul britanic.

Evoluţia a fost susţinută de vânzările de bere Ciucaş în ambalaje PET şi ale mărcii Ursus. În perioada aprilie-iunie, volumul vânzărilor SABMiller în România a urcat cu 13%.