Liderul eurodeputaţilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat, marţi, că în România coabitarea e posibilă şi că USL îşi doreşte să colaboreze cu şeful statului pentru a arăta partenerilor internaţionali că instituţiile funcţionează normal, cel care "caută scandal" şi nu acceptă coabitarea fiind preşedintele, relateaza Mediafax.

"România este o democraţie funcţională şi în România coabitarea este posibilă. Noi vrem să colaborăm pentru a arăta partenerilor externi că instituţiile statului în România funcţionează în mod normal. Traian Băsescu e cel care caută permanent scandal, care nu acceptă ideea de coabitare", a spus Ivan.

El a arătat că premierul Victor Ponta şi liderii USL dau mesaje importante la nivel internaţional prin care să arate că în România coabitarea este posibilă.

"Premierul Victor Ponta şi liderii USL dau mesaje importante la nivel internaţional prin care încearcă să arate că în România coabitarea este posibilă. Încercăm să reparăm răul făcut de PDL în această vară, când au minţit cancelariile europene, au minţit partenerii europeni şi internaţionali că în România are loc o lovitură de stat, că democraţia în România nu e funcţională", a spus Ivan.

El a arătat că Traian Băsescu a rămas un "preşedinte scandalagiu", după ce, în vară, la referendum, românii i-au transmis că nu mai poate fi un preşedinte-jucător.

Ivan a spus că şeful statului l-a jignit, astfel, pe ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, fără a şti la ce se referea acesta când vorbea despre modificarea legislaţiei în domeniul securităţii naţionale.

"Traian Băsescu a rămas un preşedinte scandalagiu: caută conflicte, umileşte, jigneşte, minte", a spus Ivan.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, luni, întrebat despre declaraţiile ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, potrivit cărora Strategia naţională de apărare nu a ajuns în termen la Parlament şi că ar fi "lăutărească" această lege, că "Moş Teacă este Moş Teacă".

"Deci o asemenea expresie nu putea veni decât de la Moş Teacă. Deci strategia de siguranţă naţională stă în Parlament de doi ani şi nu e dezbătută. Sigur, orice moş Teacă poate spune nu a trimis-o. Dar Moş Teacă e Moş Teacă!", a răspuns Băsescu.

De asemenea, preşedintele a fost chestionat în legătură cu declaraţiile ministrului Apărării potrivit cărora, odată cu modificarea Constituţiei, ar trebui să se propună şi modificarea legii de funcţionare a CSAT, privind introducerea unor prevederi referitoare la atribuţii şi în alte domenii de siguranţă naţională.

"Nu trebuie să scape nicio instituţie a statului, toatea trebuiesc atacate, iar ministrul Apărării exact asta face. (...) CSAT poate să preia oricând o problemă de siguranţă naţională, fie că e siguranţă alimentară, fie că e siguranţă energetică, fie că e în zona siguranţei economice. Deci nu văd ce modificări trebuiesc făcute", a spus Băsescu.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a susţinut, luni, referindu-se la Strategia Naţională de Apărare, că acest document este doar "muzică lăutărească", "un panseu", "un articol", "un eseu" dacă nu se iau în considerare resursele financiare.

El a participat la o dezbatere în domeniul apărării organizată la Academie, în cursul căreia a avut un schimb de replici în contradictoriu cu Iulian Fota, consilier prezidenţial pe Apărare. Dobriţoiu a criticat Strategia Naţională de Apărare propusă de Preşedinţie.