Astfel, în intervalul ianuarie-iunie a.c., au fost comercializate în România 1.126 de unităţi Toyota (Passanger Car + Light Comercial Vehicle), în scădere cu 6,71% faţă de primul semestru din anul anterior, când au fost vândute 1.207 de exemplare. Din acest total, modelul Auris a fost preferat de către 250 de români, mai mult cu 22,5% comparativ cu ianuarie-iunie 2012, interval în care se comercializaseră 204 unităţi.

Noua generaţie Auris de la Toyota este disponibilă în România, începând din februarie 2013, atât în varianta clasică de motorizare, cât şi în versiune hibrid, preţul de lansare fiind de 14.508 euro (TVA inclusă). Maşina are cinci uşi, o lungime de 4,27 metri (cu trei centimetri mai mult faţă de modelul actual), un ampatament nemodificat (2,6 metri) şi o înălţime de 1,46 metri (cu 5,5 centimetri mai puţin decât la actuala versiune).Ca nivel echipare, Auris dispune de trei versiuni: Terra (standard), Luna şi Sol.

Varianta standard de echipare are în dotare la interior, printre altele, aer condiţionat Single cu reglare automată, scaun şofer&pasageri încălzite, scaun şofer cu suport lombar reglabil electric, Radio CD&MP3 cu patru boxe, geamuri electrice faţă. La exterior, în dotarea stardard, maşina beneficiază de oglinzi exterioare reglabile electric, lumini de drum permanente cu tehnologia LED, faruri cu funcţie follow me home.

În plus, noua Toyota Auris este prevăzută cu nouă airbaguri SRS, precum şi sisteme de anti-blocare a roţilor la frânare (ABS) cu sistem de distribuţie electronică a forţei de frânare (EBD), asistenţă la frânare (BA), control al stabilităţii vehiculului (VSC), control al tracţiunii (TRC), asistenţă la pornirea în rampă (HAC) şi funcţie de semnalizare a frânării de urgenţă.

Constructorul auto nipon a adus, în România, şi varianta hibridă a modelului Auris, care va putea fi recunoscut datorită elementelor decorative unice: sigla Toyota de culoare albastră prezentă pe grila superioara, sigla Hybrid Synergy Drive şi jantele de aliaj 17 inci, disponibile pe nivelul de echipare Sol.Varianta de echipare de top, Sol, vine în plus faţă de versiunea medie (Luna) cu oglinzi exterioare pliabile electric, jante aliaj 16 inci, tapiţerie mixtă piele şi stofă, ornamente piele pe planşa de bord, sistem asistenţă la parcare (SIPA), sistem inteligent de acces şi start, oglindă interioară electrocromatică şi sistem cruise control. Auris Hibrid va fi comercializat în două niveluri de echipare: Luna şi Sol.

Auris Hibrid este capabilă să funcţioneze atât independent, cât şi în combinaţie cu motorul termic. Sistemul de propulsie Hybrid Synergy Drive (HSD) de 1.8l VVT-i pe benzină şi motor electric generează o putere maximă de 136 CP, asigură o accelerare de la 0 la 100 km/h în 10,9 secunde şi o viteză maximă de 180 km/h. Auris Hybrid are emisii de CO2 de numai 87g/km.În ceea ce priveşte motorizările, noul Auris se lansează cu două motorizări pe benzină, două motorizări diesel şi una hibridă. Noua generaţie Toyota Auris are preţuri cuprinse între 14.508 euro (versiunea de bază pe benzină), 16.368 euro (standard pentru modelul Diesel) şi 20.538 euro (echiparea Luna pentru Hybrid). Toate tarifele includ TVA.