Potrivit sursei citate, în urma majorării tarifelor, Metrorex va înregistra o creștere lunară în valoare absolută a veniturilor din transportul călătorilor de circa 4,5 milioane de lei.

Prețul cartelei cu două călătorii va crește de la 4 lei la 5 lei (25%), cel al cartelei cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 de lei (33,33%). Abonamentul săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va costa 25 de lei, de la 20 de lei (25%), abonamentul lunar cu număr nelimitat de călătorii va ajunge la 70 de lei, de la 60 de lei în prezent (16,67%), în timp ce abonamentul de o zi se va scumpi la 8 lei, de la 6 lei (33,33%).

Metrorex motivează creșterea tarifelor prin faptul că subvenția de la bugetul de stat care i-a fost alocată, prin Legea bugetului de stat nr.186 /2014 pentru anul 2015, în valoare de 328 milioane de lei, reprezintă circa 88% din necesarul fundamentat de societate în valoare totală de 373 milioane de lei.

Pe primele 2 luni (ianuarie, februarie) 2015, conform programului bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015, cheltuielile totale ale societății pentru asigurarea serviciului public de transport călători cu metroul reprezintă circa 108,760 milioane de lei, în timp ce veniturile totale sunt de aproape 102,202 milioane de lei, ceea ce conduce la înregistrarea unui rezultat negativ al exercițiului financiar pe primele două luni de aproximativ 65,577 milioane de lei.

Subvenția de la bugetul de stat alocată pe primele două luni din 2015 pentru Metrorex este în valoare de 54,6 milioane de lei, iar subvenția necesară pentru acoperirea integrală a cheltuielilor este de 61,158 milioane de lei, astfel că raportul dintre sumele necesare și cele alocate este de 112,01%, valoare ce va trebui acoperită din veniturile proprii rezultate din ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul, scrie Agerpres in pagina electronica.