Maduro a făcut publică această informaţie, miercuri, în timpul unui miting care a marcat 55 de ani de la căderea dictaturii.

"De câteva săptămâni, urmărim grupuri, care s-au infiltrat în ţara noastră cu scopul de a mă ucide pe mine şi pe şeful AN, Diosdado Cabello. După cum vedeţi, până acum nu au reuşit să-şi atingă scopul. Să nu vă mire măsurile care vor fi luate împotriva lor  zilele următoare. Criminalii care vin în ţara noastră nu merită milă", a spus Maduro, în faţa unui public fidel preşedintelui Hugo Chavez.

Chavez l-a desemnat pe Maduro succesorul său la putere, înainte de a pleca în Cuba, acolo unde a suferit o intervenţie chirurgicală.

De-a lungul vremii, guvernul venezuelean a acuzat de mai multe ori că extremişti străini au atentat la viaţa lui Chavez, încercând astfel să răstoarne regimul de la Caracas.
Luna trecută, Venezuela a expulzat un cetăţean francez, Frederic Laurent Bouquet, după ce acesta a stat patru ani în închisoare, fiind acuzat că plănuia să-l ucidă pe "El Prezidente".