Iată conţinul integral al scrisorii:

 "DOMNULE PREȘEDINTE

Am luat act de declarațiile dumneavoastră, din data de 05 august 2014, conform cărora Pactul de colaborare instituțională a reprezentat "o păcăleală". Pe această cale, vă reamintesc ceea ce ați afirmat, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la acest document: "Da, l-am păcălit pe Victor Ponta cu pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid! Aveam o majoritate de 70%, care putea să nici nu discute cu mine...".

Acest document a fost semnat de mine din dorința de a evita o nouă criză politică și pentru a da un semnal că în România instituțiile pot funcționa normal, indiferent de persoanele care le conduc. Vă readuc aminte că, în acea perioadă, tocmai dumneavoastră ați fost cel care ați prezentat documentul, în public, liderilor europeni, printre care președintelui de atunci al Comisiei Europene și președintelui Parlamentului European, dar și ambasadorilor acreditați la București. Acest document a fost adus la cunoștință partenerilor României, ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice și să veghem la buna funcționare a instituțiilor.

Eu rămân în continuare convins că, în orice situație politică și dincolo de orice dispută personală, președintele și prim-ministrul trebuie să colaboreze pentru binele public. Din păcate, dumneavoastră ați arătat în mod repetat că nu sunteți interesat de acest lucru.

Ținând cont de declarațiile pe care le-ați făcut în data de 05 august, amintite anterior, devine evident că Pactul de colaborare instituțională nu mai produce efectele politice și instituționale pentru care a fost întocmit. În urma afirmațiilor pe care le-ați făcut public în ziua de marți, devine clar pentru toți românii, dar și pentru partenerii noștri că ați semnat acest document cu rea-credință, fără a vă asuma în realitate principiile sale.

Prin urmare, vă aduc la cunoștință pe această cale faptul că, în actualele condiții, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituțională semnat în decembrie 2012.

VICTOR PONTA, PRIM-MINISTRU AL GUVERNULUI ROMÂNIEI"