Întrebat care îi sunt partenerii pe plan intern sau extern, Victor Ponta i-a nominalizat pe Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea, 'cei care sunt liderii USL'', iar pe plan extern 'absolut toţi liderii europeni', fără, însă, a-l numi pe preşedintele României, Traian Băsescu. 'Nu, nici nu este (nr-partener) Este încă, până la anul, cel care ocupă funcţia de preşedinte al României. Indiferent că eu am votat - eu sunt unul dintre cei 7,4 milioane (nr-care au votat pentru demitere), dar domnul Băsescu este, conform deciziei Curţii Constituţionale, preşedinte şi, după cum ştiţi foarte bine, sunt multe momente instituţionale în care şi dacă am vrea, nu putem să îl evităm. (...) Nu am o relaţie personală cu domnul Băsescu şi probabil că nu voi avea niciodată', a afirmat Victor Ponta, care a punctat că nu are încredere în preşedintele ţării.

'Nu, n-am încredere în continuare în domnul Băsescu şi cred că nici domnia sa n-are încredere în mine. E un sentiment reciproc', a spus premierul.
În legătură cu faptul că numirea Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA este o garanţie pentru Traian Băsescu că nu se atinge nimeni de dosarele lui sau că va avea aceeaşi imunitate, Victor Ponta a răspuns că şeful statului nu are niciun dosar la DNA şi că 'domnul Băsescu are imunitate pe perioada mandatului, atât'.

Întrebat de realizatorul emisiunii dacă preşedintele Traian Băsescu i-a cerut să nu îl suspende, Victor Ponta a răspuns: 'Nu, nu mi-a cerut domnul Băsescu chestia asta', subliniind că partenerii europeni i-au sugerat, încă de anul trecut, că ar fi bine ca în România să fie stabilitate politică. ''Vă spun direct, că nu e nicio mare surpriză. Şi când m-am văzut cu preşedintele Franţei, mă întreba: Va fi linişte anul ăsta în România sau...Domne, avem stabilitate politică, e în regulă. Altcineva, nu mi-a zis nimeni 'nu-l suspendaţi pe Băsescu'. Toată lumea mi-a spus, după anul trecut, 'ar fi bine pentru Romania să aveţi stabilitate politică' şi asta înseamnă şi împrumuturi mai ieftine, şi bani investiţi în mai multe...Evident, stabilitatea politică e un lucru pe care orice om de bună credinţă o apreciază', a precizat Victor Ponta.

Primul ministru a şi explicat, de mai multe ori, decizia de a o numi pe Laura Codruţa Kovesi în fruntea DNA, reafirmând că, în acest fel, a distrus propaganda dusă în faţa liderilor europeni, aceea că guvernul pe care-l conduce va opri lupta anticorupţie. 'Am distrus o propagandă dusă un an de zile, în faţa, repet, a partenerilor noştri europeni care pentru mine, ca prim-ministru, sunt foarte importanţi. Pentru că eu ştiu ce înseamnă - ca prim-ministru, vorbesc - să fii integrat în Uniunea Europeana, să fii acceptat în Uniunea Europeana sau, dimpotrivă, să fii considerat o problemă a Uniunii Europene şi eu cred că România nu mai este în acest moment o problemă a Uniunii Europene', a spus primul ministru Victor Ponta.

Acesta a ţinut să sublinieze că va mai lua decizii controversate, care nu vor fi pe placul tuturor, făcând referire la exploatarea gazelor de şist şi a precizat că nu ocupă funcţia de premier şi cea de preşedinte al PSD 'ca să nu facă nimic', sau 'ca să facă frumos, pentru a fi lăudat'. Premierul a punctat că tot ceea ce a făcut, până acum, a făcut cu convingerea că este bine pentru România şi că deciziile luate vor avea efecte benefice. 'Uneori te mai faci frate şi cu dracul, problema este dacă puntea aia te duce în direcţia bună pentru toată lumea. Eu sunt convins acum (...) că ceea ce am făcut va avea efecte pozitive nu pentru domnul Băsescu şi nici măcar pentru mine care, în mod sigur, o să plătesc ca imagine, şi o să aibă efecte pozitive pentru toţi acei oameni, 4,5 , 7,4 sau 18 milioane şi sunt foarte liniştit cu această decizie pe care am luat-o, foarte convins că merita preţul, adică să fiu eu criticat, să îmi pierd din credibilitate, eu ştiind sau crezând în efectele benefice', a conchis Victor Ponta.