Directorul general al companiei, Phan Dinh Phuong, a declarat că navele vor pompa apă sărată în conducte amplasate la înălţimea de circa 5 kilometri cu ajutorul elicopterelor sau baloanelor. Conductele vor descărca apa în zonele cu cei mai mulţi nori de deasupra mării, iar cei mai grei dintre ei vor provoca ploi în aceste zone, astfel încât să se evite inundaţiile în regiunile urbane.

Phuong a declarat că pentru acest proiect sunt necesare 100 de staţii care să beneficieze de prezenţa navelor şi a aeronavelor în zona golfului Beib. Ministerele şi sectoarele de profil vor discuta despre implementarea de probă a acestui proiect de creare a ploilor artificiale în Da Nang, în luna octombrie, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.

Ministerul vietnamez de Ştiinţe şi Tehnologie a declarat că acest proiect este fezabil. Compania va utiliza, de asemenea, substanţe chimice produse la nivel local pe care le va pulveriza pe vârful munţilor pentru a produce ploaie, a mai spus Phuong.

Crearea artificială a norilor, o formă de intervenţie asupra vremii, reprezintă încercarea de a modifica tipul sau cantitatea de precipitaţii care cade din aceştia, prin dispersarea în aer a unor substanţe în scopul de a produce condens, ce intervine în procesele microfizice din nori. La nivel mondial, substanţele chimice cel mai des utilizate pentru crearea norilor sunt iodura de argint, iodura de potasiu şi gheaţa carbonică sau dioxidul de carbon solid, scrie agerpres.