Orban – invingator fara drept de apel al alegerilor de duminica - a redus independenţa acestei agenţii în 2012, când l-a demis pe şeful institutiei, Andras Jori, cu aproape trei ani înainte de finalul oficial al mandatului acestuia, a estimat curtea, deliberând în favoarea Comisiei Europene, care a înaintat cazul.

”Independenţa autorităţilor cu rol de monitorizare presupune automat ca li se permite să îşi ducă la bun sfârşit mandatul”, a explicat cea mai înaltă instanţă europeană. La momentul respectiv, Orban a afirmat că înlaturarea lui Jori este parte a unei reforme ce avea în vedere stabilirea unei autorităţi de stat care să protejeze drepturile legate de informaţii, al cărei şef să fie desemnat de preşedinte, ca urmare a unei propuneri din partea premierului.

Comentand decizia curţii, comisarul pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, a apreciat că absenta unui ombudsman independent în acest domeniu în Ungaria s-a tradus printr-o „scădere a nivelului de protecţie a datelor”.