"Dacă o cooperare nu este posibilă între Guvern şi furnizori, Cabinetul va continua cu forţa scăderea preţurilor pentru serviciile publice, cu scopul de a le coborî sub nivelul mediu european", a declarat Orban.

Furnizorii din Ungaria sunt filiale ale grupurilor internaţionale RWE şi EnBW (Germania) sau ENI (Italia).

Guvernul a decis să reducă preţurile la electricitate, gaz şi căldură cu 10% pentru locuinţe, începând de la 1 ianuarie 2013, lovind astfel în furnizori.

Potrivit lui Orban, furnizorii s-au "aliat împotriva familiilor ungare, de la care obţin profituri". El îi acuză că au obţinut "profituri de sute de miliarde (de forinţi), pe care le-au repatriat".

Companiile vizate, afectate deja de impozitele şi taxele impuse de Guvern, au decis să reacţioneze. Mai mulţi furnizori de gaz îşi cer drepturile în justiţie. Furnizorul Tigaz, filială ENI (50,36%) şi RWE (44,17%), a avut deja câştig de cauză.

Tribunalul din Budapesta a apreciat că Guvernul nu a ţinut cont de creşterea unor cheltuieli ale prestatorilor de servicii legate de multiple impozite suplimentare pe care aceştia sunt nevoiţi să le achite.

Guvernul a iniţiat, în paralel, o campanie ce urmăreşte să strângă semnături de la populaţie în favoarea scăderii preţurilor la energie.

"Semnăturile vor avea forţa unei consultări populare, deoarece marii furnizori internaţionali au prieteni puternici, cărora Guvernul maghiar nu poate să le facă faţă singur", a subliniat Orban.

În plus, Ministerul Dezvoltării a depus un proiect de lege privind crearea unei autorităţi de supraveghere, Oficiul ungar pentru energie şi reglementarea serviciilor publice, care va avea dreptul de a lua decizii prin decrete. Aceste decizii vor putea fi eventual contestate doar la Curtea Constituţională.