"Având în vedere că s-a discutat despre un proces-verbal întocmit de ANPC acum 4 ani, soluţionat irevocabil acum 2 ani şi fără a avea o informaţie clară în privinţa numărului de dosar, am identificat 5 litigii generate de procese-verbale încheiate de ANPC Bucureşti împotriva Volksbank. Din patru dintre soluţiile Tribunalului rezultă foarte clar că ANPC Bucureşti a pierdut. Cea de-a cincea decizie, deşi menţine procesul-verbal încheiat de ANPC, precizează că executarea sancţiunilor (amenda şi eventuale restituiri de sume) nu are bază legală, întrucât OUG 50 nu se mai aplică din decembrie 2010 contractelor în derulare. Chiar Curtea Constituţională stabileşte foarte clar acest lucru prin Decizia nr. 228/2007, precizând că 'o sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ, urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început", se arata în comunicatul băncii.

Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a anunţat miercuri că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a solicitat demararea executării silite pentru bancă, pe motiv că aceasta nu a respectat o hotărâre judecătorească în urma căreia 260 de clienţi ar fi trebuit să îşi recupereze comisionul de risc reţinut de bancă fără temei legal, din 21 iunie 2010 până în prezent.

"ANPC depune toate eforturile cu operatorii financiar - bancari. În acest sens, vreau să vă prezint două exemple elocvente. Avem o decizie definitivă şi irevocabilă în favoarea ANPC în care sunt implicaţi 260 de consumatori cărora trebuie să li se restituie toţi banii încasaţi fără temei legal începând cu data de 21.06.2010 până în prezent. Cei 260 de clienţi au depus reclamaţii în 2010 când OUG 50 era în forma ei iniţială şi se aplica contractelor în derulare. La momentul respectiv, ANPC a sancţionat contravenţional operatorul financiar - bancar şi a dispus măsuri complementare de restituire a sumelor încasate fără temei legal", a spus preşedintele ANPC. El a mai precizat că banca este obligată să sisteze perceperea respectivului comision.

Potrivit şefului ANPC, banca respectivă nu a aplicat hotărârea judecătorească, emisă încă din 2012, drept pentru care ANPC a solicitat executarea silită, demarată săptămâna trecută.

Preşedintele ANPC susţine că decizia se aplică doar celor 260 de clienţi ai băncii, procesul nefiind unul colectiv.

Motivul sancţionării băncii este încasarea unui comision de risc care ulterior a fost transformat în comision de administrare.