Comisarul european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM, Elzbieta Bienkowska, a solicitat în mod repetat grupului Volkswagen să ia în considerare compensarea clienţilor în mod voluntar, dar nu a primit un răspuns încurajator, susţine CE. De asemenea, forul comunitar apreciază că este de competenţa tribunalelor naţionale să stabilească dacă clienţii pot beneficia în mod legal de compensaţii.

Pentru a se asigura că europenii sunt trataţi corect, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, a solicitat informaţii tuturor asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor din UE, în vederea obţinerii de informaţii, relateaza agerpres.

Săptămâna aceasta, Vera Jourova se va întâlni la Bruxelles cu reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, a anunţat un purtător de cuvânt al CE. Oficialul european lucrează cu grupurile de clienţi ai VW pentru a presa grupul german să-şi compenseze clienţii din Europa, aşa cum s-a întâmplat în SUA în urma scandalului emisiilor.

Jourova a declarat pentru Die Welt că încă analizează răspunsurile de la statele membre ale UE. "Însă, deja se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în majoritatea statelor din UE. De aceea cred că este necesar să existe o coordonare a acestui caz la nivel european", a apreciat comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.

Recent, şeful producătorului auto, Matthias Mueller, a respins solicitările ca VW să compenseze clienţii europeni din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate), aşa cum s-a întâmplat în SUA. Mueller a declarat că un acord similar ar fi neadecvat şi imposibil din punct de vedere financiar. In schimb, in SUA, VW  va plăti 15,3 miliarde de dolari după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diese, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori şi să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.