Potrivit acestora, calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar maşina, în realitate, avea motorizare Euro 4.

Pe de altă parte, defalcat, datele estimate de Grupul mixt de lucru înfiinţat, recent, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor /MMAP/ şi Ministerul Transporturilor /MT/ arată că au fost afectate: 1.944 de unităţi VW cu motorizare de 1,2 litri (prejudiciu estimat de 588.626 lei), 38.719 unităţi VW de 1,6 litri (pagubă de 24.487.635 lei) şi 64.640 unităţi VW de 2,0 litri (prejudiciu de 98.540.565 lei).

Aceleaşi surse ministeriale au precizat că statul român se va îndrepta împotriva constructorului auto pentru recuperarea pagubei, însă instrumentarea efectivă a cazului va începe numai după ce autorităţile germane vor transmite informaţiile oficiale, în perioada următoare.

"În cursul săptămânii trecute, Grupul mixt de lucru a stabilit faptul că statul se va îndrepta către constructorul auto german pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, Grupul de lucru a hotărât că va începe instrumentarea efectivă a cazului numai după ce autorităţile germane vor transmite tuturor statelor informaţiile oficiale, în perioada următoare', au subliniat sursele.

Contactat de agerpres, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a confirmat valoarea prejudiciului, precum şi faptul că şoferii români nu vor avea de suferit în urma crizei Volkswagen.

"Nu, nu vor avea de suferit şoferii români. Încă o dată spun 'Nu', pentru că atâta timp cât cetăţeanul român a fost de bună credinţă, a dat o sumă destul de mare de bani pe o marcă extrem de importantă şi apreciată, pe o maşină care a considerat că nu poluează mai mult decât o maşină de normă Euro 4 şi nu a ştiut, nu a avut niciun fel de cunoştinţă vis-a-vis de emisiile date de motorul maşinii proprii, nu avem de ce să ne îndreptăm asupra cetăţeanului de bună credinţă, ci numai asupra producătorului, cel care, de fapt, a modificat softul respectiv", a precizat Gavrilescu.

Şeful de la Mediu a reiterat că recuperarea prejudiciului se va face prin acţionarea în judecată a companiei Volkswagen, existând posibilitatea ca statul român să se îndrepte şi împotriva reprezentanţei din România a constructorului auto.

"Noi trebuie să ne îndreptăm în primul rând asupra producătorului şi, în funcţie de ce ne vor spune specialiştii noştri, juriştii, o să vedem exact modalitatea. Binenţeles că există şi posibilitatea să ne îndreptăm şi asupra reprezentanţilor din România. În acelaşi timp, găsim, împreună cu alte instituţii ale statului, şi o modalitate de amendare efectivă a companiei Volkswagen, pentru că, în afara faptului că suntem păgubiţi de la buget cu o sumă de peste 30 milioane euro, cu care puteam să facem cu totul alte investiţii în domeniul mediului - că era o infrastructură de apă-canal, că erau probleme de mediu gen 'Casa verde', proiect verde etc. sau parcuri în oraşe şi municipii din ţara aceasta - mai există şi o amendă pe care trebuie să i-o dai pentru că, din momentul în care a fost introdusă pe piaţă norma Euro 5, deci maşinile au trebuit efectiv să intre în fabricaţie cu normă Euro 5, până astăzi, când s-a constatat această fraudă, există un număr de ani şi nu putem să stăm impasibili. Bineînţeles că trebuie amendată firma respectivă. O să vedem cum o să găsim varianta juridică", a explicat ministrul Mediului.