'Pentru mine, această obsesie cu vânzările şi ambiţia de a depăşi constant noi recorduri nu are sens', a spus Matthias Mueller, in contextul in care, scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a antrenat pierderi de peste 20 de miliarde de euro din capitalizarea bursieră.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009-2010, când a rechemat peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie. Pentru rezolvarea crizei, Matthias Mueller a fost numit la conducerea VW, înlocuindu-l pe Martin Winterkorn, al cărui obiectiv era ca Volkswagen să depăşească Toyota până în 2018, devenind cel mai mare producător auto din lume, relateaza agerpres.

Şi în primul semestru din 2015 grupul german a reuşind această performanţă. Volkswagen a devansat la limită Toyota în primele şase luni ale anului, devenind cel mai mare producător auto mondial după vânzări. În primul semestru din 2015, Volkswagen a vândut 5,04 milioane de vehicule, iar Toyota - 5,02 milioane unităţi. Livrările au scăzut cu 1,5% în cazul Toyota şi cu 0,5% la Volkswagen.

Dar după scandalul emisiilor livrările VW pe plan global sunt în scădere. Deşi cifrele privind vânzările rămân importante pentru grupul german 'Nu voi declara că declinul livrărilor ar fi sfârşitul lumii', a dat asigurări Mueller. Nu are importanţă pentru mine dacă suntem numărul unu, numărul doi sau numărul trei în privinţa vânzărilor. VW încă vrea să rămână lider în industria auto. Dar modul de realizare va fi diferit', a adăugat şeful VW.