O notă diplomatică trimisă de Ambasada SUA de pe lângă Sfântul Scaun pe 18 octombrie 1973 relata despre o conversaţie cu cel care în acea vreme era ''numărul doi'' în cadrul Secretariatului de Stat /guvernul/ Vaticanului/, Giovanni Benelli.

În telegramă, trimisă lui Henry Kissinger, care era şeful diplomaţiei americane, se afirmă că monseniorul Benelli a exprimat ''preocuparea gravă a sa şi a Papei faţă de campania internaţională reuşită a stângii, care prezintă o viziune complet falsă a realităţii chiliene''.

''Benelli a deplâns îndeosebi mediatizarea exagerată a unor evenimente care reprezintă rezultatul unuia dintre cele mai mari succese ale propagandei comuniste'', scrie autorul notei diplomatice, subliniind că înaltul prelat estimează că ''aceasta arată cum comuniştii pot influenţa media mondiale în anii care vin''.

În opinia subsecretarului de stat al Vaticanului, ''cum este din păcate firesc după lovitura de stat, au avut loc se pare vărsări de sânge în timpul procesului de epurare din Chile''.Dar, monseniorul Benelli afirmă că episcopii chilieni l-au asigurat că ''relatările despre represaliile brutale transmise de mass-media internaţionale sunt nefondate'' şi că Pinochet şi junta sa ''depun toate eforturile pentru a readuce situaţia la normal''.

Conversaţia a avut loc după cinci săptămâni de la puciul militar al generalului Pinochet, care a înlăturat de la putere guvernul socialist al lui Salvador Allende şi a dus la arestarea şi la moartea a mii de simpatizanţi sau militanţi ai mişcărilor de stânga.

Notele diplomatice publicate de Wikileaks arată că Vaticanul n-a realizat decât un an mai târziu care era amploarea represiunii lansate de regimul Pinochet, dar a refuzat să-l critice în mod deschis şi şi-a menţinut relaţiile diplomatice. În acea epocă, Italia şi-a retras ambasadorul de la Santiago de Chile în semn de ''protest faţă de politicile inumane ale demnitarilor chilieni''.

După trei ani de la lovitura de stat, când au încetat notele diplomatice, izolarea Republicii Chile s-a accentuat, dar Vaticanul şi-a continuat politica ''de presiune exercitată cu discreţie''.