Actualitate

Acord al celor 27 de state membre UE privind ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

razboi ucraina
Foto: iStock

Cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord joi privind pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina pe patru ani, până în prezent blocat de premierul ungar Viktor Orban, a anunţat joi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează agenţiile internaţionale de presă.

„Avem un acord. Unitate. Toţi cei 27 de lideri s-au pus de acord asupra unei anvelope suplimentare de 50 de miliarde de euro pentru a susţine Ucraina în cadrul bugetului UE. Acest acord garantează o finanţare stabilă, previzibilă şi pe termen lung pentru Ucraina. UE preia conducerea şi responsabilitatea în sprijinul pentru Ucraina; ştim care este miza”, a scris înaltul responsabil european pe X, fostă Twitter, la începutul summitului extraordinar de la Bruxelles.

Potrivit acordului, ce survine la câteva săptămâni după vetoul exprimat de premierul ungar Viktor Orban, liderii statelor UE ”vor avea în fiecare an o dezbatere” privind implementarea acestei finanţări pentru Ucraina, care acoperă următorii patru ani.

Documentul mai arată că ”dacă este necesar, în doi ani Consiliul European va invita Comisia să facă o propunere pentru revizuirea” finanţării.

În ajunul summitului UE din decembrie, Comisia Europeană a decis deblocarea a 10 miliarde de euro pentru Ungaria ce fuseseră îngheţate până atunci. Însă alte 20 miliarde de euro destinate Ungariei rămân blocate, ca urmare a îngrijorărilor Bruxellesului legate în special de dreptul de azil în ţară, libertatea academică şi drepturile persoanelor LGBT+.

Potrivit unui diplomat european citat de Reuters, fondurile UE pentru Ungaria vor rămâne îngheţate, în pofida acordului convenit joi de liderii statelor membre privind suplimentarea asistenţei pentru Kiev.

Liderii statelor UE i-au cerut constant Rusiei să înceteze imediat acţiunile militare, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi echipamentele militare din Ucraina şi să respecte deplin integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Ca răspuns la agresiunea militară, Uniunea Europeană a extins masiv sancţiunile împotriva Rusiei, adăugând un număr semnificativ de persoane şi entităţi pe lista sancţiunilor şi adoptând măsuri restrictive fără precedent. Blocul comunitar european a dat dovadă de solidaritate şi i-a oferit Ucrainei sprijin umanitar, politic, financiar şi militar.

La 18 decembrie 2023, Consiliul a adoptat al 12-lea set de măsuri restrictive economice şi individuale având în vedere continuarea războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Măsurile se referă la sectoare cu valoare ridicată ale economiei ruse şi fac dificilă eludarea sancţiunilor UE. Ele includ interdicţii privind diamantele, inclusiv bijuteriile, clauza „fără Rusia” (o clauză nouă care se aplică exportatorilor din UE şi care interzice reexportul către Rusia şi reexportul în vederea utilizării în Rusia a anumitor produse), controale şi restricţii referitoare la importuri şi exporturi, asigurarea respectării plafonului preţului petrolului, interdicţii privind fierul şi oţelul.

Cele mai recente știri

To Top