Energie

Asociaţiile din domeniul regenerabilelor avertizează că modificările la OUG 153/2022 pun în pericol investiţii de miliarde de lei

panouri solare
Foto: iStock

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană ( RWEA) şi Asociaţia Industriei Fotovoltaice din România (RPIA) avertizează că modificările aduse OUG 153/2022 pun în pericol investiţii de miliarde de lei şi ratarea ţintelor de decarbonizare asumate la nivel european.

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, cele două asociaţii, reprezentând producători, dezvoltatori şi prestatori de servicii şi echipamente din sectorul energiei regenerabile, fac, din nou, un apel de forţă majoră la preşedintele României, Parlament şi Guvern pentru asigurarea unui cadru legislativ care să sprijine investiţiile în energie din surse regenerabile.

„Constatăm cu mare îngrijorare că, în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 28 iunie 2023, a fost adoptată o formă modificată a Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 153/2022 („Legea”), act care a făcut anterior obiectul unei cereri de reexaminare formulată de preşedinte, fiind implementate în această versiune finală a actului legislativ o serie de amendamente ce contravin fundamentelor pieţei de energie şi recomandărilor regulamentelor europene recent adoptate. RWEA şi RPIA atrag atenţia asupra consecinţelor extrem de grave pe care decizia de a se renunţa la o serie de amendamente ce erau incluse în forma iniţială a Legii urmează să le aducă, precum şi asupra faptului că a fost omisă în continuare adresarea unor probleme fundamentale ale cadrului legislativ existent. Ca urmare a acestor decizii, investiţiile existente şi viitoare în energie din surse regenerabile sunt expuse unui risc major”, se menţionează în comunicat.

În 2022, cele două asociaţii au semnalat că există riscul să se ajungă într-o situaţie fără precedent în România, în care capacităţile de producţie a energiei din surse regenerabile în funcţiune să fie afectate iremediabil. În cazul producătorilor de energie din surse regenerabile, dacă se va menţine aplicarea Contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică în forma actuală, respectiv cu considerarea în formula de calcul a tuturor veniturilor, fără a se ţine cont într-un mod echitabil şi de cheltuieli, producătorii vor continua să acumuleze pierderi, punând în pericol stabilitatea întregului sistem energetic naţional, precum şi eforturile susţinute, de-a lungul a mai mult de un deceniu, pentru îndeplinirea obiectivelor de tranziţie energetică, spun reprezentanţii celor două asociaţii.

„Am atras atenţia anterior că orice formulă de supraimpozitare trebuie să ţină cont de caracterul volatil al producţiei din surse regenerabile, care, prin definiţie, nu poate produce aceeaşi cantitate în mod constant. Formulele de supraimpozitare trebuie să se aplice pe venitul net realizat în urma deducerii cheltuielilor necesare pentru achiziţia de energie pentru profilare şi cheltuielilor pentru dezechilibrele înregistrate, cheltuieli care, în cazul producătorilor din surse regenerabile, reprezintă o componentă substanţială şi indispensabilă din costurile curente de operare. Altfel, discutăm despre supraimpozitarea pierderii. Pentru o înţelegere corectă şi completă a întregului context, am prezentat autorităţilor particularităţile industriei de energie regenerabilă ce prezintă incidenţă asupra Contribuţiilor la Fondul de Tranziţie Energetică datorate de producătorii de energie electrică care realizează venituri suplimentare, cât şi datorată pentru veniturile obţinute din contractele financiare de asigurare a riscurilor (hedging)”, precizează sursa citată.

Potrivit RWEA şi RPIA, impactul negativ asupra companiilor din industria regenerabilelor este cauzat de formula de calcul a Contribuţiei datorată de producători, deoarece, în conformitate cu prevederile capitolului legat de cheltuieli, nu sunt recunoscute costurile cu achiziţia de energie necesară pentru onorarea contractelor de vânzare-cumpărare cu livrare fizică atunci când sursa de energie nu este disponibilă (când nu bate vântul / când gradul de însorire este redus).

Impactul negativ este, de asemenea, cauzat de cheltuielile cu dezechilibrele, care sunt recunoscute doar în proporţie de 5% din valoarea energiei electrice vândute, în condiţiile în care standardul în industrie arată dezechilibre înregistrate de centralele eoliene de circa 40%, respectiv 25% în cazul centralelor solare.

„De aceea, este imperios necesar să fie luate în considerare, la modul de calcul al Contribuţiei datorate de producătorii de energie electrică, cheltuielile pentru achiziţionarea energiei electrice pentru asigurarea livrărilor conform obligaţiilor contractuale, precum şi cheltuielile cu dezechilibrele, într-un procent diferenţiat, superior, pentru producătorii din surse regenerabile, conform standardelor din industrie. În ceea ce priveşte mecanismul de calculare şi plată a Contribuţiei pentru veniturile din Contractele de hedging, considerăm că rămâne necesară schimbarea mecanismului de reţinere la sursă prin introducerea obligaţiei de autodeclarare/autoimpunere de către operatorii care oferă servicii de hedging, având în vedere că mecanismul de reţinere la sursă, aplicabil la acest moment şi menţinut în continuare şi în urma modificărilor aduse de Lege, creează un impact major pentru producătorii de energie din surse regenerabile, ajungându-se în fapt, din cauza lipsei de claritate cu privire la aplicarea formulei de calcul, la o nouă suprataxare a acestora”, semnalează cele două organizaţii.

Aceştia explică faptul că, în cazul în care producătorul de energie regenerabilă vinde în avans producţia estimată, necunoscând astfel cu o precizie rezonabilă producţia efectivă pe care o va realiza, acesta va fi forţat să achiziţioneze o parte din cantitatea de energie contractată la vânzare din piaţă, pentru a acoperi obligaţiile contractuale ferme de livrare. În cazul în care nu va achiziţiona această diferenţă dintre energia contractată şi cea efectiv produsă din piaţă, el va rămâne cu volume în piaţa de echilibrare, o piaţă extrem de penalizatoare şi care generează în plus şi presiune asupra sistemului ca întreg.

„Din acest motiv, recunoaşterea în formula de calcul a Contribuţiei, a cheltuielilor cu achiziţia de energie necesară pentru onorarea contractelor de vânzare-cumpărare cu livrare fizică este absolut vitală pentru funcţionarea producătorilor din surse regenerabile. Vorbim astfel de măsuri indispensabile, nu pentru a asigura profituri mai mari producătorilor din surse regenerabile, ci pentru supravieţuirea acestora în condiţii de minimă
rentabilitate economică”, se mai precizează în comunicat.

RWEA şi RPIA atrag atenţia că modificările incluse în forma finală a Legii contravin „interesului naţional pe plan energetic şi obiectivelor asumate cu privire la tranziţia către surse regenerabile de energie”, rezultatul fiind că România va fi ocolită de investitori, într-un moment în care nevoia de noi capacităţi de producţie este mai mare ca niciodată.

„Pentru evitarea tuturor acestor consecinţe nedorite şi protejarea intereselor naţionale pe termen lung în sectorul energetic, este necesară în continuare o revizuire şi modificare substanţială a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022, pentru crearea unui cadru echitabil şi care să ţină cont de particularităţile şi provocările unice pe care operarea capacităţilor de producţie din surse regenerabile le presupun. Cu siguranţă, viitorul Uniunii Europene va fi unul verde. Energia regenerabilă este o prioritate pentru ţările europene, iar România trebuie să ţină pasul, să-şi asume de urgenţă angajamente şi să acţioneze pentru stimularea producţiei de energie din surse regenerabile, aşa cum face şi recomandă Comisia Europeană ţărilor membre UE”, subliniază companiile de pe piaţa regenerabilelor.

Cele mai recente știri

To Top